Un mister al Bibliei: ce stea lumina Pământul înaintea Soarelui?


Pamant - SoareBiblia este cartea de căpătâi a oricărui creştin. Totuşi, primul său capitol, Geneza, prezintă anumite aspecte care ar contraria pe orice om de ştiinţă. Şi asta pentru că actul creaţiei lumii de către Dumnezeu nu ar prea avea logică din punct de vedere ştiinţific.

Astfel, citim în Geneză (1:3-5) că:

3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.

Din aceste 3 versete, înţelegem faptul că primele lucruri create au fost ziua şi noaptea. Dar noi ştim că existenţa zilei se datorează Soarelui care răsare şi apune. Totuşi, tot din aceeaşi Geneză, aflăm faptul că Soarele a fost creat în cea de a patra zi, cu trei zile înainte de a fi lumină şi de a exista ziua şi noaptea (Geneză 1:14-19):

14. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,
18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.

În aceste condiţii, se pune următoarea problemă: din ziua 1 până în ziua 4, exista lumină, şi deci zi şi noapte, fără ca Soarele să fie încă creat. Cine lumina atunci Pământul? De unde provenea sursa luminii? Era vorba de un alt Soare? Iată câteva întrebări interesante pe care nu ştiu câţi teologi şi le-au pus până acum.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu