Un martor descrie senzaţia morţii, după ce a revenit la viaţă: „Când mori, nu suferi deloc! O înţepătură de ac doare mai tare! Şi timpul se scurge atât de încet…”

Un ghid montan profesionist, pe nume Eugenio Guido Lammer, a fost surprins în august 1887 de o avalanșă pe masivul Cervin din Alpi. Astfel, el a intrat pentru o perioadă într-o aşa-zisă „moarte clinică”. De fapt, a avut de o senzaţie de dilatare a timpului. Iată ce spune el:

„În timpul căderii, simțurile mi-au rămas treze. Și vă asigur, prieteni, că este un mod grozav de a muri! Nu suferi! O înțepătură de ac doare mai tare. Și nu ai de asemenea niciun gând al morții – nici măcar la început. Din clipa când am înțeles că tot ce aș fi încercat să fac ca să mă salvez ar fi fost inutil, a fost pentru mine o mare ușurare. Această persoană care era târâtă de avalanșă, trântită peste corpul tovarășului său, azvârlită în spațiu de smucirea unei frânghii – acesta era un străin, ca un buștean pentru mine; sinele meu adevărat plutea peste această scenă cu curiozitatea relaxată a unui spectator de circ.

Un val de imagini și gânduri mi-a invadat creierul; amintiri din copilărie, ale locurilor natale, ale mamei. Aș putea să umplu sute de pagini cu ele! Și totuși, în tot acest timp calculam cu sânge rece distanța care îmi mai rămăsese înainte de a fi azvârlit mort la poalele avalanșei… totul jură neliniște, jură supărare, eram cu totul eliberat de lanțurile Eului. Ani, veacuri au trecut în timpul acelei căderi”.