Un copil rus genial spune că Sfinxul egiptean are o intrare secretă care ar putea schimba destinul şi istoria omenirii


Mai ţineţi minte articolul acesta din 2013 – Un băieţel din Rusia, pe nume Boris, ne dă informaţii incredibile despre viaţa sa trecută de pe planeta Marte. Marţienii erau foarte avansaţi tehnologic! – în care vorbeam despre un băieţel rus, pe nume Boris, care în anul 2007 (la vârsta de 11 ani), dă un interviu site-ului de conspiraţii Project Camelot”?

Născut în 1996 (deci la data interviului avea 11 ani), Boriska (sau “micul Boris”) a capătat faimă în Rusia, după ce povestea sa a fost publicată în anul 2003 în ziarul rus nr.1, “Pravda”. Boriska, pe atunci în vârstă de 7 ani, a atras atenţia unui profesor universitar din regiunea Volgograd (Rusia), pentru poveştile sale incredibile privind vieţile trecute pe care le-a trăit pe Marte şi pe fostul continent Lemuria.

În interviu, Boris a spus că locuitorii de pe Marte au călătorit în alte multe galaxii şi sisteme solare, cu ajutorul unor nave spaţiale care mergeau cu baterii de ion şi de plasmă. Aceste nave foarte avansate din punct de vedere tehnologic se puteau teleporta cu ajutorul unor portaluri, care pur şi simplu se deschideau, iar câteva secunde sau minute mai târziu, te aflai într-un cu totul alt spaţiu.

Ei bine, acelaşi Boris oferă alte informaţii aflate din vieţile sale trecute, în care el vorbeşte despre celebrul Sfinx egiptean. Astfel, el spune că există un mecanism secret în spatele urechii Sfinxului, care face posibilă intrarea în giganticul monument megalitic antic. Iar aici, în interior, am putea găsi multe informaţii care ar putea schimba dramatic întreaga istorie a omenirii. Iată ce spune Boris: „Viaţa umană se va schimba total atunci când Sfinxul va fi deschis; el are un mecanism de deschidere aflat undeva în spatele urechii, nu-mi aduc aminte exact unde”.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu