Andre Gigantul, colosul de 2,24 metri şi 220 de kg – „a opta minune a lumii”


Considerat a fi „a opta minune a lumii”, „Andre Gigantul” a fost un om cu adevărat gigant, care a intrat în Cartea Recordurilor pentru multe lucruri.

Născut ca André Roussimoff în Grenoble (Franţa), în anul 1946, Andre a afişat semnele de gigantism încă de la vârsta de 12 ani, când avea 94 de kilograme la o înălţime de 1,91 metri. La vârsta de 17 ani, Andre Gigantul s-a apucat de lupte profesioniste (libere şi greco-romane),  o disciplină sportivă în care doi adversari se înfruntă direct, folosindu-și forța fizică și tehnica pentru a câștiga puncte prin diverse metode de punctaj. Ajuns la maturitate la 2,24 metri şi cântărind circa 220 de kilograme, Andre Gigantul era un adevărat colos din antichitate, putând fi asemănat cu legendarul Hercules.

Dar, Andre Gigantul a atras atenţia nu doar pentru apariţiile sale gigantice la concursurile de lupte, ci şi pentru adevăratele recorduri pe care le realiza, în special la consumul de băuturi alcoolice. De exemplu, „Colosul” a reuşit să consume o singură dată numai puţin de 150 de doze de bere, lucru pe care niciun om normal nu l-ar fi putut obţine. Odată, în timp ce se află în avionul din Chicago către Tokyo, Andre Gigantul a reuşit să consume fără probleme câteva lăzi pline de vodcă! Era un fel de sac fără fund…

Andre a murit în somn pe 27 ianuarie 1993, într-un hotel din Paris, din cauze cardiace. A demonstrat că moartea nu-i ocoleşte nici pe giganţi…

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO