Ultimele secrete ale Titanicului


Scufundat cu aproape un secol în urmă, Titanicul a inspirat sute de romane şi nuvele, nenumărate documentare şi filme. De la acea noapte fatidică şi până astăzi, istoricii şi oamenii de ştiinţă au încercat să elucideze misterul coliziunii care a cauzat moartea a peste 1500 de oameni. Potrivit lui Brad Matsen, autor al romanului „Titanic’s Last Secrets” (Ultimele secrete ale Titanicului), eforturile savanţilor au fost inutile, întrucât lucrurile au fost demult transate de către înşişi constructorii navei.

Experţii cooptaţi în cercetările companiei producătoare au adunat suficiente dovezi cât să poată demonstra că vaporul s-a rupt în trei bucăţi, nu în două, şi că s-a scufundat mult mai repede decât sugerează James Cameron, regizorul filmului „Titanic”. Toate acestea au fost posibile din pricina niturilor necorespunzătoare şi a carcasei fragile a vaporului. În plus, mai multe documente recuperate de la Harland & Wolff, şantierul naval irlandez unde a fost proiectat şi asamblat vasul, au dezvăluit o realitate incredibilă – catastrofa nu s-a petrecut doar pe fondul incompetenţei şi erorii de proiectare, ci şi din neglijenţă. Inginerii, în ciuda faptului că fuseseră informaţi cu privire la starea părţii exterioare, au dat aviz favorabil lansării la apă a vaporului.

Cercetările întreprinse de oficialităţi, mai degrabă formale, au concluzionat că principalul vinovat a fost căpitanul vaporului. Altfel, procesele intentate de familiile victimelor ar fi adus falimentul proprietarilor Titanicului, printre care şi J.P. Morgan (magnat american, bancher şi colecţionar de artă, care a dominat peisajul financiar şi industrial al vremii). Titanicul a fost produsul rivalităţii colosale stârnite de Războiul Americano-Spaniol. Pentru a monopoliza transporturile navale din aria Atlanticului de Nord, J.P. Morgan a preluat mai multe companii de profil. În schimb, guvernul federal i-a oferit subvenţii şi scutiri de taxe în acest sens.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO