Se crede că cea mai cunoscută regină a antichităţii – Semiramida – era fiica unor extratereştri de pe Sirius! După 41 ani de domnie, ea s-a urcat pe o navă spaţială şi dusă a fost!

În jurul anului 800 î.Ch., în Babilon domnea cea mai mare regină din întreaga Antichitate – Sammuramat, cunoscută astăzi sub numele de Semiramida, a cărei admiraţie încântă şi astăzi.

Pe atunci se credea că Semiramida era fiica zeiţei-peşte Ataryatis şi a lui Oannes – zeul înţelepciunii, despre care Berossus a scris că a fost întemeietorul civilizaţiei în Babilon. Se spune că Oannes avea corpul unui peşte şi ar fi venit din Sirius; deci, era un extraterestru. Ataryatis, îmbrăcând un costum spaţial, ca şi soţul ei, a fost considerată, de asemenea, un peşte ieşit din ape.

Se spunea că Semiramida, fiind copil, era hrănită în mod miraculos de porumbei – probabil un simbolism pentru nave zburătoare -până când a fost găsită de Simmas, păstorul regal. Semiramida a fost adusă şi crescută la curtea babiloniană, printre membrii acelei societăţi extrem de sofisticate, probabil iniţiată de magi în înţelepciunea secretă.

În anul 811 î.Ch., Babilonul a fost cucerit de regele Asiriei – Ninus – întemeietorul oraşului Ninive; acesta a fost cunoscut în istorie sub numele de Shamshi-Adad al V-lea, care în cadrul unor campanii reuşite a devastat o bună parte din Asia. După ce a cucerit Media, a lansat un puternic asalt asupra Bactriei. Cu multă viclenie, Semiramida s-a căsătorit cu Menon, unul din generalii lui Ninus şi, împreună cu acesta, s-au remarcat prin fapte deosebite în timpul războiului cu Bactria, apreciate favorabil de rege. Se spune însă că Menon s-ar fi sinucis, într-un moment foarte convenabil pentru ambiţioasa sa soţie; frumuseţea, cat şi personalitatea ei deosebită l-au captivat pe Ninus, care s-a căsătorit imediat cu ea. Dar Ninus a mai trăit numai până când au avut un fiu – Ninyas – şi apoi a murit, lăsând-o pe Semiramida împărăteasă a unui teritoriu imens. Ea i-a făcut soţului funeralii impresionante, înmormântându-l sub un turn enorm, foarte înalt, monument tipic pentru marile construcţii, pe care ea a poruncit să fie ridicate în Babilon.

Devenită regină, Semiramida a iniţiat reconstrucţia Babilonului; palate, temple şi diguri călăuzeau apele Eufratului, opere ce au fost elogiate de Herodot. Unele tradiţii au asociat-o faimoaselor „grădini suspendate”, deşi unii au sugerat că acestea au fost construite la porunca lui Nabucodonosor pentru o soţie favorită care tânjea după patria ei înverzită.

După ce şi-a reorganizat propria-i ţară, Semiramida a simţit dorinţa de a reorganiza şi ţările vecine. Armatele ei au invadat Egiptul, Etiopia şi Libia; nemaiavând ce cuceri în acea parte a lumii, ea s-a întors către India mai târziu. Se spune că Semiramida avea o armată care număra 3.000.000 de soldaţi, 500.000 de cai, 100.000 de care şi 2.000 de corăbii. Poate că cifrele au fost exagerate, dar totuşi se crede că armata Semiramidei a fost cea mai impresionantă forţă din antichitate.

După ce a mai purtat şi alte războaie contra mezilor şi perşilor, Semiramida, în mod subit, după 41 de ani de domnie, a abdicat în favoarea fiului ei, Ninyas şi apoi a dispărut. Poporul credea că s-a transformat într-un porumbel şi a zburat în cer, sugerând că, asemenea lui Ilie, aproape în acelaşi secol, ar fi fost luată la bordul unei nave spaţiale. Dispariţia sa este similară cu plecarea în cer a lui Apollonius din Tyana – în anul 98 d.Ch. – care apoi a fost venerat ca zeu timp de secole întregi. Semiramida a fost adorată şi ea mult timp ca zeiţă, fiind considerată de babilonieni o încarnare a lui Ishtar – zeiţa Iubirii – identificată cu planeta Venus.

Despre numele Semiramidei – consemnat în texte vechi ca Sammuramat sau „Sama-ramos” – se spune că ar semnifica „Semnul Divin”, „Steagul celui Prea înalt”, Elohim, Stăpânul Ceresc, care au fost probabil cu toţii nişte fiinţe venite din spaţiu. Emblema ei – figura unui porumbel înconjurat de un iris – ne aduce aminte de Os-Iris din Egipt, fiind similară reprezentării egiptene „Ochiul lui Horus”, care simboliza nava spaţială. În limbile semite cuvântul „Sam” însemna „Soare” şi astfel se deduce că Semiramida ar fi avut o legătură strânsă cu Soarele, făcându-ne să presupunem astfel că şi ea a fost o „celestă”; în reprezentările antice, regina era însoţită de discul solar înaripat al Asiriei, care mai târziu l-a simbolizat şi pe marele zeu persan Ahura-Mazda.