Trăim vremuri grele: o biserică din Elveţia foloseşte o hologramă a lui Iisus, dotată cu inteligenţă artificială, pentru „sfaturi spirituale”


Este adevărat, unele tehnologii moderne pot părea miraculoase. Datorită progreselor tehnologice, credincioșii dintr-o biserică elvețiană pot vorbi acum direct cu Iisus, sau cel puțin cu o versiune de hologramă Inteligenţă Artificială (AI). Ca parte a unui proiect de artă numit „Deus in Machina”, Biserica Sf. Petru din Lucerna, Elveția, a instalat o hologramă de AI a lui Iisus pentru a primi mărturisiri. Credincioșii nu trebuie decât să-și exprime preocupările și întrebările pentru a obține un răspuns de la chipul digital al lui Iisus Hristos.

Cel puțin două treimi dintre cei care au vorbit cu „Iisus AI” au părăsit confesionalul spunând că au avut o experiență „spirituală”. Un enoriaș impresionat a declarat: „Am fost surprins, a fost foarte ușor și, deși este o mașină, mi-a dat multe sfaturi”. Deși instalarea este una doar temporară, cei care administrează Biserica Sf. Petru spun că chatbot-uri similare ar putea într-o zi să preia unele dintre responsabilitățile pastorilor bisericii.

Vizitatorii acestui sanctuar futurist stau într-un confesionar din al cărui grătar se vede un ecran cu chipul lui Iisus. Pe măsură ce vizitatorul pune întrebări, o Inteligenţă Artificială le interpretează cuvintele și formulează răspunsuri, făcând chipul să se miște sincronizat cu vorbirea generată de computer. „Iisus AI” poate vorbi chiar și 100 de limbi diferite pentru a satisface mulți turiști care vizitează Lucerna.

„Iisus AI” a fost creat de informaticieni și teologi de la Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna și a fost instruit cu Noul Testament și informații religioase găsite pe Internet. Mulți dintre cei care au venit să vadă avatarul AI au spus că au venit cu întrebări despre Scriptură sau căutând sfaturi spirituale. Un vizitator a spus: „Am întrebat despre spirala violenței, cum să scăpăm de ea. Răspunsul: să te rogi și să nu cauți răzbunare”.

P.S. Rele vremuri am ajuns să trăim, ca o Inteligenţă Artificială să ne dea sfaturi spirituale, chiar la biserică…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025