Există un plan radical de a construi o navă spațială uriașă, care va transporta oameni timp de câteva generații, pe o exoplanetă din alt sistem solar

Visul de a traversa adâncurile spațiului cosmic și de a planta sămânța civilizației umane pe o altă planetă există de generații. Din această cauză, există un plan radical de a construi o navă spațială care poate transporta oameni timp de mai multe generații. Scopul: ajungerea la o altă planetă locuibilă pentru oameni și începerea unei noi generații de la zero.

Pe 1 noiembrie 2024, Proiectul Hyperion a lansat o competiție de proiectare pentru călătorii interstelare cu echipaj uman, folosind nave spaţiale care s-ar baza pe tehnologiile actuale și viitoare. Competiția este deschisă publicului și va acorda şi premii pentru concepte inovatoare. Proiectul Hyperion este o echipă interdisciplinară internațională formată din arhitecți, ingineri, antropologi și urbaniști. Mulți dintre ei au lucrat cu agenții și institute precum NASA, ESA și Massachusetts Institute of Technology (MIT). Competiția lor este sponsorizată de Initiative for Interstellar Studies (i4is), o organizație non-profit din Marea Britanie, dedicată cercetării explorării robotice și umane și pentru colonizarea exoplanetor din jurul stelelor aflate în apropierea Pământului.

Pentru competiție, trebuie să se respecte următoarele condiţii în proiectarea unei nave spaţiale:
* Durata misiunii ipotetice trebuie să fie de 250 de ani pământeni de la lansare până la sosirea la destinație;
* Destinația țintă este o planetă stâncoasă cu un ecosistem artificial creat de o sondă precursoare;
* Nava spaţială va genera gravitația echivalentă a Pământului prin rotație;
* Habitatul va oferi condiții atmosferice similare cu cele ale Pământului;
* Habitatul trebuie să-și protejeze locuitorii de radiații și posibile impacturi;
* Nava ar trebui să poată găzdui 1000 +-500 de persoane pe toată durata călătoriei.

Deși ideea unei nave interstelare datează de la începutul erei spațiale, interesul pentru acest domeniu a crescut considerabil în ultimele două decenii. Acest lucru se datorează în mare parte exploziei recente a numărului de exoplanete cunoscute din galaxia noastră, care se ridică în prezent la 5.787 de planete confirmate în 4.325 de sisteme stelare. Dar, trimiterea de nave spaţiale cu echipaj uman către alte sisteme stelare, cu destui pasageri pentru a se stabili pe o altă planetă, este mult mai dificilă. O navă spațială care folosește metode de propulsie cunoscute sau viabile din punct de vedere tehnic ar costa între 1 miliard de euro și 81 de miliarde de euro şi ar fi nevoie între 1.000 și 81.000 de ani pentru a ajunge chiar și la cea mai apropiată stea (Proxima Centauri). Deși unele concepte avansate, cum ar fi Proiectul Orion, Daedalus și Icarus ar putea ajunge, teoretic, la Proxima Centauri în 36 până la 85 de ani, costurile și ingineria tehnică necesară sunt prohibitive.

Alternativa ar fi construirea de nave spaţiale „generaţionale” pentru o călătorie lungă, care poate dura secole sau chiar milenii. Acest lucru necesită o navă spațială suficient de mare pentru a găzdui sute (sau mii) de oameni de-a lungul mai multor generații. Pentru a economisi spațiu și a reduce masa de depozitare, echipajele vor trebui să își cultive o mare parte din hrană și să se bazeze pe sisteme de susținere a vieții de natură bioregenerativă. Pe scurt, nava ar trebui să se susţină singură, astfel încât pasagerii să poată duce o viață confortabilă și sănătoasă până vor ajunge la destinație.

Prima descriere cunoscută a unei nave spaţiale „generaționale” a fost făcută de inginerul de rachete Robert H. Goddard, unul dintre strămoșii rachetei moderne. În eseul său din 1918, „Migrația supremă”, el descrie o „arcă interstelară” care va părăsi sistemul solar în viitorul îndepărtat, după ce Soarele a ajuns la sfârșitul ciclului său de viață. Pasagerii ar fi înghețați criogenic sau într-o stare de animaţie suspendată pentru o mare parte a călătoriei, cu excepția pilotului, care ar fi trezit periodic pentru a conduce nava. Goddard a recomandat ca nava să fie alimentată cu energie atomică dacă tehnologia va deveni realitate. Dacă nu, o combinație de hidrogen, oxigen și energie solară ar fi suficientă. Goddard a calculat că aceste surse de energie ar permite navei să atingă viteze de 4,8 până la 16 km/s .

În 1928, faimosul cercetător și cosmolog rus Konstantin E. Tsiolkovski, a scris un eseu intitulat „Viitorul Pământului și al umanității” în care descria şi el o „arcă a lui Noe” interstelară. În versiunea lui Tsiolkovski, nava spațială s-ar putea susţine singură, iar echipajul ar fi treaz în timpul călătoriei, care ar dura mii de ani.

În 1964, omul de știință de la NASA, Dr. Robert Enzmann, a propus cel mai detaliat concept de până acum pentru o navă spațială „generațională”, cunoscută sub numele de „Nava Enzmann”. Aceasta avea 600 de metri lungime, fiind propulsată de un propulsor de fuziune care folosește deuteriu ca şi combustibil. Potrivit lui Enzmann, această navă ar găzdui un echipaj inițial de 200 de persoane, cu posibilitatea de extindere de-a lungul călătoriei.

Dar, întrebarea care se pune este următoarea: se va putea realiza acest lucru sau totul va rămâne la stadiul de concept SF?