Site de secrete, stiinta si metafizica

Tiahuanaco, cel mai vechi oraş de pe Pământ, locul construit de extratereştri albi cu barbă

12 40

Lângă lacul Titicaca din Bolivia se înalţă rămăşiţele cetăţii Tiahuanaco, poate cel mai vechi oraş de pe Pământ. El e cu siguranţă portul aflat la cea mai mare altitudine din lume, căci cheiurile şi ciocurile sale sunt cocoţate acum în vârful Anzilor, la o înălţime ameţitoare de aproximativ 4.100 m deasupra nivelului mării, nemaiputând fi folosite decât de navele spaţiale.

Oraşul a fost creat înainte ca stelele să apară pe cer!

Nu se cunoaşte vechimea acestui oraş remarcabil; băştinaşii indieni spun că Tiahuanaco a fost construit înainte ca stelele să apară pe cer – o estimare oarecum neştiinţifică, dar nu e mai hazardată decât aprecierile făcute astăzi de către cei ce se pretind experţi în materie. Incaşii n-aveau idee de vechimea locului şi, pe drept cuvânt, au numit ruinele părăsite „Tiahuanaco” / „Locul Morţilor”.

Hans Schindler Bellamy a scris în cartea sa “Build Before the Flood” (“Construite înainte de potop”) că Tiahuanaco trebuie să aibă o vechime de cel puţin 250.000 ani. Această dată nu e chiar uimitoare, din moment ce L.S.B. Leakey a găsit fragmente fosilizate dintr-un maxilar uman vechi de 20 milioane ani.

Arheologii, ignorând net astronomia şi geologia, refuză să accepte că momentul construirii oraşului Tiahuanaco ar fi mai vechi de anul 500 î.Ch.


Tiahuanaco - chipuri ciudate pe zid


Oraşul a fost construit de oamenii albi cu barbă?

Cei din tribul Aymara i-au spus cronicarului spaniol Cieza de Leon, unul din primii turişti europeni, în anul 1549, că oraşul fusese construit de oameni albi, cu barbă, şi că „se înălţase într-o singură noapte”. Peruvienii susţin şi ei că întinsul oraş e mult mai vechi decât civilizaţia incaşă.

W.H. Prescott înregistrează o fascinantă comparaţie cu vechiul Mexic:

„O altă legendă vorbeşte de un anume bărbat alb, cu barbă, care, venind dinspre ţărmul lacului Titicaca, şi-a stabilit un ascendent asupra populaţiei băştinaşe şi le-a împărtăşit bunecuvântările civilizaţiei. Ne putem aminti de tradiţia păstrată de azteci cu privire la Quetzalcoatl, zeitatea cea bună, care, cu aceleaşi veşminte şi înfăţişare, a urcat pe marele platou venind dinspre vest, într-o misiune similară de binefacere faţă de băştinaşi. Analogia e cu atât mai remarcabilă cu cât nu există nicio urmă că cele două naţiuni ar fi comunicat între ele sau s-ar fi cunoscut măcar.”

Cum de au reuşit strămoşii noştri antici să mute pietre imense de sute de tone?

Ruinele megalitice ale oraşului Tiahuanaco se ridică acum la 14 mile de lacul Titicaca, lac care, aşa cum o dovedesc docurile străvechi, scălda pe vremuri zidurile cetăţii. Toate clădirile încă ne mai impresionează prin măreţia construcţiei şi concepţiei arhitecturale. Fortăreaţa din Akapana, un imens trunchi de piramidă, se ridică la o înălţime de 80 m deasupra unei baze de aprox. 217 m pe 200 m. Templul Soarelui, Kalasasaya, măsoară aprox. 150 m pe 130 m, iar Palatul Sarcofagului 75 m pe 60 m; ruinele Tuncu-Punku sau Palatul Celor Zece Uşi formează o colină artificială de aprox. 20 m înălţime şi o suprafaţă de 70 metri pătraţi.

Asemenea structuri enorme ar reprezenta o problemă chiar şi pentru tehnologiile zilelor noastre. Multe dale de piatră uriaşe măsoară 12 m pe 4 m şi cântăresc câte 200 de tone, totuşi cea mai apropiată carieră de piatră ar fi putut fi la 30, poate chiar 90 de mile depărtare. Cum au putut fi transportaţi aceşti monoliţi imenşi pe asemenea distanţe, peste Marea Anzilor? Desigur că nu pe o plută de balsa a băştinaşilor. În 1961, tehnologia modernă abia a reuşit să transporte în Rusia un bloc de piatră de 200 tone pentru o statuie a lui Karl Marx.


Tiahuanaco - poarta Soarelui


Poarta Soarelui, cel mai fascinant edificiu

Cel mai fascinant edificiu din Tiahuanaco este „Poarta Soarelui “, intrarea în Templul Soarelui. Tăiat dintr-o singură dală de andezit solid gri-verzui (o rocă vulcanică de o mare duritate), portalul Soarelui este înalt de 3 m, are o lăţime de 4 m şi o grosime de 0,5 m, cântărind aprox. 10 tone. Acest portal masiv e încrustat cu mai multe grupuri complexe de simboluri, totalizând 1.107 detalii sculptate, inclusiv siluete cu aripi, capete de oameni, condori, pume şi toxodoni, acum dispăruţi.

Misteriosul calendar din Tiahuanaco

După o viaţă întreagă dedicată studiului, Arturo Poznanski a ajuns la concluzia că aceste semne ar reprezenta un calendar, analizat ulterior de savantul german Edward Kiss, în 1937. H.S. Beliamy şi Percy Allen consideră că, în multe privinţe, acest calendar ar fi superior celui contemporan. El marchează cele patru anotimpuri, solstiiiile şi echinocţiile, dar pare a împărţi anul în zece luni de 24 de zile; plus încă două luni de 25 de zile, ceea ce totalizează un an de 290 de zile, fiecare de câte 30,9 ore. Acest fapt ne sugerează posibilitatea ca pe vremuri, când a fost alcătuit acest calendar, Pământul să se fi rotit mai încet decât astăzi ; de aceea, anul avea 8.758 ore, cam aceeaşi durată ca şi cea actuală.

Cu zece ani mai devreme, în 1927, Hoerbiger calculase că în perioada terţiară anul era alcătuit din 298 de zile, fiecare zi din 29,4 ore, reprezentând un total de 8.761 ore – o socoteală aproximativ similară calendarului solar din Tiahuanaco, ce pare a-i susţine teoria.

Tiahuanaco - templul Kalasasaya

În 1962, omul de ştiinţă rus Alexander Kazantsev a observat, în revista Komsomolskaia Pravda. În acord cu astronomul american Cooper, că dacă Venus se învârte în jurul propriei axe o dată la 9 ani tereştri, orbita sa în jurul Soarelui, de 224 de zile pământene, constituie 24 şi ceva de zile venusiene. Şi atunci, ce ar fi dacă cele 12 „feţe” de pe uşa din Tiahuanaco ar semnifica ani şi nu luni? Zece ani venusieni a câte 24 de zile venusiene, plus 2 ani venusieni de câte 25 de zile venusiene înseamnă un total de 290 de zile venusiene într-un ciclu de 12 ani venusieni.

Desigur că suprapunerea cu datele calendarului din Tiahuanaco nu mai reprezintă o simplă coincidenţă. Kazantsev presupune că acest calendar din Tiahuanaco arăta că ziua venusiană e egală cu 9 zile şi 7 ore pământene, fapt ce va fi confirmat când cosmonauţii ruşi vor naviga în jurul planetei Venus. Dar cum putea fi cunoscut calendarul lui Venus în acele vremuri străvechi? De unde veneau legendarii Străini Albi, Fii ai Soarelui, cu ochi albaştri şi barbă?

Nedorind să tragă concluziile, Kazantsev s-a gândit că multe răspunsuri s-ar putea ascunde în spatele semnelor de pe Uşa Soarelui. Aceste simboluri includ oameni înaripaţi, amintindu-ne de îngerii din Biblie şi de sculpturile înaripate din Babilon. Oare, şi acestea reprezintă extraterestri?

Indienii din regiunea Tiahuanaco sunt extratereştri?

Indienii degeneraţi care încă mai locuiesc în regiunea Tiahuanaco cred că nu sunt oameni obişnuiţi, ci aparţin unui alt tip uman. Limba şi fizionomia lor sunt complet diferite de cele ale vecinilor din tribul Aymara. Ei susţin că ar fi locuit pe înălţimi înainte de Epoca întunecată şi că îşi amintesc de momentul în care a reapărut Soarele. Cu toţii au un respect superstiţios pentru giganticele statui (cu o expresie atât de senină) din Tiahuanaco.

Aceşti indieni îşi spun uru, ceea ce înseamnă Oamenii Luminii, şi pretind că ar avea puteri magice. O asemenea magie probabil că funcţionează în ambele sensuri, căci se zvoneşte că bărbaţii tribului Uru sunt complet dominaţi de femeile lor, amazoane ce practică vrăjitoria Voodoo. Indienii uru din Tiahuanaco seamănă foarte bine cu tribul degenerat dropa din munţii de la graniţa dintre China şi Tibet, care cred că au fost părăsiţi aici de navele venite din ceruri.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie