Marele savant român Henri Coandă: “Farfuriile zburătoare? Eu le-am inventat!”

6.715 vizualizari

În perioada anilor ’60, marele savant român Henri Coandă făcea o afirmaţie cu totul uimitoare. În cursul unui interviu, el declară următoarele: „Farfuriile zburătoare? Ei bine, eu le-am inventat!” Marele savant român se referea la „aerodina lenticulară”, un „nou tip de aparat zburător” conceput şi realizat de Henri Coandă.

.Aerodina lenticulară”, concepută între cele două războaie mondiale pe principiul „Efectului Coandă”, reprezenta o maşină de zburat foarte simplă, fără piese mecanice în mişcare, cântărind sub o tonă şi având o rază de acţiune de circa 5.000 km. Carburantul indicat la vremea aceea pentru propulsia „aerodinei lenticulare” era propanul, dar Coandă avea în vedere şi energia nucleară, ca soluţie de viitor.

„Aerodina lenticulară” – sau „avionul-farfurie”, cum îi mai spunea savantul – era astfel gândită spre a ateriza şi decola pe verticală oriunde, pe orice fel de teren, neavând deci nevoie de instalaţii terestre speciale, ca cele aflate în prezent în dotarea aeroporturilor moderne. Modelul iniţial al „aerodinei lenticulare” era prevăzut cu patru elemente în formă de disc şi un fuselaj în care erau amplasate locurile călătorilor.

Dar cum a ajuns Coandă la ideea „farfuriei zburătoare”? Iată ce scrie el despre aceasta în iarna anului 1965 în revista franceză ,,Icar”:

„Din moment ce noi nu am găsit încă mijlocul de a realiza anti-gravitaţia pentru a ne menţine în aer, trebuia să caut soluţia problemei în mişcarea relativă care are loc între mediul ambiant (aerul) şi corpuri, cum s-ar spune, a face invers faţă de ceea ce noi facem astăzi”.

El descoperă astfel, corelând o serie de observaţii asupra fluidelor, efectul fizic care îi poartă numele – Efectul Coandă – iniţiind chiar o serie de experienţe memorabile într-un mic laborator parizian din apropierea Gării de Est, amenajat cu sprijinul marelui fizician englez Norman Thompson.

Definind principiile „Efectului Coandă” – înregistrate de altfel la 8 octombrie 1934 ca invenţie sub titlul de „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid” – savantul român ajunge în mod inerent la studiul creării vidului de-a lungul unei suprafeţe determinate, apoi la posibilitatea realizării unui nou tip de maşină zburătoare: „aerodina lenticulară”.

Prima piesă de încercare a ideii sale va fi gata în 1932. Era o primă machetă a cărei perfectă funcţionalitate a fost dovedită şi elogiată acolo, în laboratorul din preajma Gării de Est din Paris, de către savanţi de renume: Thompson, Le Prieur, Seguin, Bunauvarilla, Zwinsky, D’Anselme şi alţii.

Al doilea model – care era de fapt capabil să zboare – a fost construit în iarna anului 1933. Această „aerodina lenticulară” liliputană – dotată cu două „braţe-aripă” rotative de 1,5 m lungime fiecare – se putea învârti în jurul propriei sale axe, decolând şi aterizând pe verticală. Mijlocul de propulsie era aerul comprimat.

Coandă a intenţionat ca, începând din anul 1969, să construiască industrial aerodina sa lenticulară – aparat care nu polua mediul ambiant sub nici o formă – dar vârsta sa înaintată şi o boală necruţătoare i-au întrerupt aceste proiecte atât de îndrăzneţe. Prin anii 70, canadienii au făcut şi ei încercări de a realiza un aparat de zbor circular care să fie funcţional şi viabil, dar se pare că experienţele lor au suferit un eşec lamentabil.

Odată cu trecerea timpului, putem afirma că, deşi dorinţa marelui savant român Henri Coandă de a construi un aparat de zbor circular cu decolare şi aterizare pe verticală, nu s-a realizat încă, ideea în sine este absolut remarcabilă, una dintre acele idei care revoluţionează lumea şi ne fac să ne gândim că geniile se nasc întotdeauna prea devreme…