ADN-ul care a creat blocurile moleculare ale vieţii, apărând astfel mai târziu oamenii, ar fi putut fi inițial aduse din spațiul cosmic de o cometă care a intrat în coliziune cu un Pământ primitiv. Cercetătorii şi-au făcut această opinie, după ce au dovedit că riboza, zahărul de bază din care o mare parte din ADN-ul nostru este compus, este capabil să se formeze pe o cometă.
Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Astrofizică Spaţială și de Institutul de Chimie din Nisa, spun că acizii nucleici care alcătuiesc ADN-ul nostru sunt formaţi în principal din riboză, și, prin urmare, aceştia nu pot proveni de pe Pământ.
La formarea sistemului nostru solar, Soarele, pe atunci tânăr, era înconjurat de un disc circumstelar de gaz și praf; apoi, s-au format planetele. Cercetătorii au simulat aceste condiții pentru a crea o cometa sintetică. Ei au spus că o cometă sintetică „încălzită”, ca și cum ar fi fost aproape de Soare, conţine riboză.
În plus, experimentul a produs formarea de zaharuri din formaldehidă, lucru care înainte era considerat ca fiind imposibil, din cauza complexității sale. Deși era cunoscut faptul că formaldehida poate exista pe comete, nu s-a ştiut până acum că electronii solvataţi, găsiţi în gheață, ar putea acționa drept catalizatori necesari creării ribozei. Astfel, se confirmă încă o dată teoria că la baza vieţii de pe Pământ s-ar afla o cometă venită de pe alt sistem solar sau din altă galaxie.
Sursa (traducerea şi adaptarea): express.co.uk
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025