Teoria visului din Malaiezia: oamenii pot trăi în armonie fără crime sau conflicte, doar cu analiza zilnică a visului?
În eseul său din 1950, „Teoria visului din Peninsula Malaieză”, antropologul american Kilton Stewart descria cultura ramurei Temiar a tribului Senoi din pădurile tropicale ale Peninsulei Malaieze. Printr-o analiză zilnică a viselor, afirma el, acest trib uimitor trăia într-o armonie atât de deplină, încât nu mai existau delicte, crime sau conflicte între membrii acestuia de 300 de ani. El spunea că locuitorii Senoi credeau că visele erotice ar trebui continuate până la orgasm; că în visele în care cade, cel ce doarme ar trebui să se lase în seama reveriei şi să cadă atât de rapid, încât ar putea contacta lumea spiritelor; şi că în viaţa reală scuzele ar trebui adresate oricărei persoane pe care cel ce visa a insultat-o sau jignit-o în vis.
Pentru descrierea acestei culturi utopice, Stewart rămâne profund respectat de către mulţi dintre adepţii săi şi cei ai terapiei, de tip New Age, bazată pe interpretarea viselor. Văduva lui, Clara Stewart Flagg, ţine şi astăzi, la Los Angeles, seminare despre terapia viselor aplicată membrilor tribului Senoi – terapie promovată şi de publicaţii New Age cu mare influenţă, precum Altered States of Consciousness (1969) a lui Charles Tart; Psychology of Counsciousness (1972) a lui Richard Ornstein; Dream Power (1972) a Annei Faraday; The Brain Revolution (1973) a lui Marilyn Ferguson ş. a.
Problema este că Stewart a inventat totul. În 1978 doi realizatori britanici de film au plecat în Malaezia pentru a produce un documentar despre tribul Senoi şi au fost uluiţi să îi audă pe membrii acestuia negând tot ce se ştia despre ei de la Stewart. Nu exista nicio terapie a visului. Întorşi în Marea Britanie, cei doi au apelat la o persoană cu autoritate în domeniul culturii Senoi (de parcă tribul n-ar fi ştiut care îi sunt propriile credinţe), Richard Benjamin de la Universitatea Cambridge, care a fost de acord cu afirmaţiile băştinaşilor. Nici vorbă de terapia visului. Citind despre acestea, autoarea Kathryn Lindskoog a contactat-o pe sora lui Stewart, Ida Stewart Coppolino, profesoară de educaţie fizică în California, acum pensionată şi retrasă la Provo, statul Utah. Amintindu-şi de fratele ei, dr. Coppolino, spunea că acesta fusese un mare narator, dar nu un scriitor, om de ştiinţă sau antropolog. Ceea ce fusese cu adevărat Kilton era un talentat terapeut din New York, cu o diplomă în psihologie obţinută la Universitatea din Utah. Împrumutând de la dr. Coppolino o copie a tezei fratelui său despre tribul Senoi din 1947, Lindskoog şi-a dat seama că lucrarea nu doar contrazicea afirmaţiile eseului din 1950, dar şi că eseul bine scris, din 1950, avea alt autor, probabil cu scopul de a atrage interesul oamenilor asupra tehnicilor de terapie a visului iniţiate de Stewart. Întreaga afacere era o fabulaţie.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În eseul său din 1950, „Teoria visului din Peninsula Malaieză”, antropologul american Kilton Stewart descria cultura ramurei Temiar a tribului Senoi din pădurile tropicale ale Peninsulei Malaieze. Printr-o analiză zilnică a viselor, afirma el, acest trib uimitor trăia într-o armonie atât de deplină, încât nu mai existau delicte, crime sau conflicte între membrii acestuia de 300 de ani. El spunea că locuitorii Senoi credeau că visele erotice ar trebui continuate până la orgasm; că în visele în care cade, cel ce doarme ar trebui să se lase în seama reveriei şi să cadă atât de rapid, încât ar putea contacta lumea spiritelor; şi că în viaţa reală scuzele ar trebui adresate oricărei persoane pe care cel ce visa a insultat-o sau jignit-o în vis.
