Misterul planetei pierdute Phaeton (Lucifer), cea care ar fi existat odată între Marte şi Jupiter. Care e adevărul?
„Există o planetă suplimentară pe cer, cu o luminozitate comparabilă cu cea a lui Marte și Jupiter. Apoi, într-o noapte, …
„Există o planetă suplimentară pe cer, cu o luminozitate comparabilă cu cea a lui Marte și Jupiter. Apoi, într-o noapte, …
Observaţi compilaţia celor 2 imagini de la începutul articolului: cea din dreapta ne prezintă un zeu hindus aflat într-un templu, …
În anul 452, hoardele căpeteniei barbare Attila se îndreptau spre Roma. Faima lor era era una groaznică; se spunea că …
Ultimul brevet al lui Nikola Tesla, eliberat în 1928 sub numărul 1.655.114, se referea la o mașină de zbor cu …
Adânc sub picioarele noastre, se află lumi cu adevărat impresionante și incredibile. Medii pline de viață și creaturi care sunt …
Să spunem că un avion s-a prăbușit; rudele pasagerilor se roagă ca cei dragi să fie găsiți în viață. Dar, …
Pentru un om de știință, este posibil ca navele extraterestre să fi vizitat deja Pământul. Pentru a-și susține teoria, el …
În timp ce vâna o căprioară, un bărbat din Wyoming (SUA) susţine că ar fi întâlnit un extraterestru care venise …
Într-un videoclip şocant, generalul Forţelor Aeriene Americane, Steven L. Kwast, declara în anul 2023 următoarele: „We have tech, today, that …
„Existenţa reptilienilor” nu este un subiect nou sub soare, de 20-30 sau 40 de ani, cum cred unii, sau au …
Un profesor dintr-un oraş de provincie închiriază o cameră mobilată; printre mobile remarcă o pendulă veche şi o superbă oglindă …
Chiar există jocuri video blestemate? Adică, dacă le joci, poţi chiar muri? Bazat pe seria de romane „Berserker” a scriitorului …
Cercetătorii de la Centrul de Inteligență Artificială centrată pe om GrapheneX-UTS de la Universitatea de Tehnologie din Sydney (UTS) Australia, …
Philip K. Dick a fost un scriitor foarte influent, deși practic necunoscut în afara cercurilor SF. Filozofia intrigantă a lui …
În octombrie 2023, pe Internet a apărut o dezbatere aprinsă despre un presupus monstru marin surprins de Google Earth. Mulți …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!