Oamenii de ştiinţă susţin că pe Marte ar fi putut exista în trecut o atmosferă care să susţină viaţa! Poate că marţienii au existat cu adevărat cu milioane de ani în urmă, dar apoi au migrat pe Pământ!

După mai multe decenii de studiu a „planetei roșii”, adică a planetei Marte, oamenii de ştiinţă recunosc acum că există o posibilitate foarte mare ca un impact al unui asteroid sau al unei comete să fi modificat „planeta roșie” complet. …

Cititi mai multe

Posibilul document ultrasecret CIA prin care preşedintele Reagan ar fi fost informat de existenţa extratereştrilor: Extraterestrul EBE, capturat de americani, a trăit 5 ani şi provenea din sistemul solar Zeta-Reticuli!

În 2014 scriam acest articol – Proiectul ultrasecret SERPO, de cooperare între guvernul SUA şi extratereştrii de pe o planetă extrasolară, aflată la 37 ani-lumină faţă de noi! Pe acea planetă au ajuns 12 militari americani! – care are următoarea …

Cititi mai multe

„Femeia de pe Marte”, cea mai mare controversă NASA din ultima perioadă! O fiinţă extraterestră de 10 cm sau o statuie misterioasă? A trişat NASA?

Pe Marte e clar că se găsesc multe artefacte misterioase, care, în mod sigur nu au cum să fie de origine umană, ci extraterestră. E posibil ca pe Marte să fi trăit civilizaţia avansată a Atlantidei (citiţi articolul de acum …

Cititi mai multe

Programele ultrasecrete ale CIA-ului de teleportare în spaţiu şi timp! Ele au fost realizate după machetele lui Tesla privind teleportarea!

Portalurile (porţile stelare/”stargates”) apar în multe cărți SF, filme și jocuri video. Unele dintre ele se conectează cu locuri îndepărtate, altele realizează călătorii înapoi sau înainte în timp, iar cele mai puternice realizează „poduri” către diferite dimensiuni. Cei mai mulți …

Cititi mai multe

Oamenii de ştiinţă au anunţat că racheta cu motor EMD, care să ne ducă până la cea mai apropiată stea în doar 100 de ani, este perfect realizabilă! Numai că mie nu-mi ies nişte calcule…

Site-ul hotnews.ro ne vorbeşte despre o ştire despre care eu v-am mai vorbit şi alte dăţi: „Noi dovezi că motorul de rachetă „imposibil” chiar funcţionează. Acesta ar duce o navă pe Marte în 70 de zile şi până în Alpha …

Cititi mai multe

Misterul sferei albastre de origine extraterestră, compusă dintr-un metal necunoscut… Descoperirea a fost ascunsă ulterior de ochii publicului! Pe sferă erau gravate simboluri ciudate şi un reptilian!

Era o sferă metalică, albastră-argintie, pe ea fiind gravate imagini si scrieri neobișnuite. La momentul descoperirii sale, nimeni nu şi-a dat seama despre ce era vorba. Curând, cei implicaţi au realizat faptul că sfera era ceva unic. Şi asta pentru …

Cititi mai multe

Robotul NASA de pe Marte a găsit pe această planetă o piramidă perfectă! Se mai îndoieşte cineva că piramidele nu se găsesc şi pe alte planete decât pe Pământ?

O fotografie făcută de robotul spaţial NASA Mars Curiosity Rover în mai 2015 arată ceea ce pare a fi o piramidă mică pe suprafața planetei Marte. Aceasta nu este prima piramidă găsită pe „planeta roşie”, ea alăturându-se unei liste tot mai …

Cititi mai multe