Structuri gigantice extraordinare descoperite sub suprafaţa planetei Marte


Structuri gigantice și dense au fost descoperite sub suprafața planetei Marte, iar acestea îi lasă pe experți atât nedumeriți, cât și entuziasmați. Prima dintre acestea, confirmată de cercetători, este o masă subterană cu un diametru de aproximativ 1.750 de kilometri, aflată la o adâncime de 1.100 de kilometri. Misterioasa anomalie se ascunde sub Tharsis Montes – o vastă regiune vulcanică ce găzduiește cel mai mare vulcan din sistemul solar, Olympus Mons.

Descoperirile sunt atât de semnificative încât ar putea pune la îndoială un concept fundamental al geologiei și ar putea altera viziunea noastră asupra viitorului „planetei roșii”. „Se pare că există o masă mare în adâncul lui Marte, care posibil se ridică din manta”, au scris autorii în studiul lor. „Arată că Marte ar putea avea încă mișcări active în interiorul său, producând noi corpuri vulcanice la suprafață”.

În ciuda analizelor realizate, rămâne neclar cât de activă din punct de vedere vulcanic este Marte. Deși nu există caracteristici vulcanice active pe planetă, regiunea Tharsis a reapărut în trecutul geologic recent – în ultimele zeci de milioane de ani. Aceste forme ciudate zac îngropate sub un strat gros și neted de sedimente, care a fost probabil depus pe fundul unei mări antice, și sunt cu aproximativ 300 până la 400 kg/m3 mai dense decât împrejurimile lor.