Steaua Sirius şi vechile mistere ale omenirii


3 starsPopulaţiile antice au fost foarte preocupate în a cerceta şi de a descoperi „tainele cerului” până şi în privinţa manifestărilor ciclice ale aştrilor vizibili pe bolta nocturnă, cât şi a influenţei acestora asupra vieţii terestre. Şi vechii egipteni au excelat în acest domeniu. Preoţii lor astronomi au dezvoltat o adevărată matematică astrală ce a condus, printre altele, şi la elaborarea unor calendare diferite. La fel de straniu ca şi la mayaşi, primul calendar (din mileniul V î.Ch.!) nu a fost bazat nici el pe fazele direct accesibile ale Lunii, ci pe acelea ale unui astru îndepărtat, dar adevărat, cel mai luminos de pe cer: steaua Sothis – cunoscută astăzi sub numele de Sirius A. Foarte ciudată alegere…

Un trib african care cunoştea din vechime că Sirius e compus din 3 stele!

De fapt, enigma atenţiei deosebite de care s-a bucurat această stea este mult mai complexă. Etnologii francezi M. Grioule şi G. Dieterlen, precum şi englezul R.K.G. Temple, care au trăit ani buni – în prima parte a sec. XX – printre băştinaşii tribului Dogon din statul vest-african Mali, au constatat un fapt extrem de ciudat: negrii respectivi cunoşteau de foarte mult timp că sistemul solar Sirius e compus din trei stele! Însă, astronomii moderni au descoperit, prin telescoape, steaua Sirius B abia în 1861, iar stelei Sirius C i s-a dedus doar teoretic existenţa. Iar asta relativ recent, nefiind luminoasă.

Băştinaşii Dogon cunoşteau, însă, din vechi tradiţii transmise oral, chiar şi forma traiectoriilor acestor două stele mai mici în jurul stelei sclipitoare, cât şi chiar date comparative ale masei lor! Toate cunoaşterile respective le-ar fi fost transmise, însă, într-un trecut îndepărtat, de zeul Nommo şi de însoţitorii săi, trimişi de zeul suprem Amma – conducătorul zeilor diri Sirius…

Divinitatea se află pe Sirius?

Cunoaşterea spirituală mai avansată din zilele noastre evidenţiază şi mai amplu originea cosmică a straniului „respect” acordat stelei Sirius cu şapte milenii în urmă de preoţii-astronomi egipteni care au elaborat primul calendar local în funcţie de fazele acesteia. Iniţiata engleză Alice Bailey, preluând şi editând comunicările Maestrului înţelepciunii Djwhal Khul Tibetanul, specifica următoarele:

„Vechile Mistere au fost date Omenirii de Ierarhia Spirituală, care, la rândul ei, le-a primit de la Marea Lojă Albă din Sirius. Acestea conţin: cheia procesului evolutiv, înscrisă în cuvinte şi numere; secretul originii omului şi al destinului său; învăţătura necesară Omenirii pentru a progresa de la întuneric la Lumină, de la ireal la Real, de la moarte la Nemurire….Aceste elemente puţin cam ciudate vă oferă o idee generală asupra relaţiei semnificative care există între mica noastră planetă şi această vastă expresie a Divinităţii, a Vieţii, care se manifestă pe Sirius.”

Sirius menţine viaţa pe Pământ?

Accentuând importanţa straniei legături esoterice – în fapt esenţială pentru noi, pământenii -, iniţiatul englez Benjamin Creme specifica la rându-i unele aspecte complementare comunicate de un alt Maestru: sistemul stelar Sirius ar fi un „alter ego” al sistemului nostru solar, energiile radiate de acolo stimulând şi menţinând aplicarea permanentă a „legii Karmei” (legea cauzei şi a efectului) în evoluţia sistemului nostru solar şi respectiv în evoluţia lumii sufletelor încadrate în „şcolarizarea terestră”. De acolo ar fi venit unii Avatari (fiinţe de înaltă evoluţie spirituală, neîntrupate, care se deplasează din diverse lăcaşuri cosmice, preluând misiuni de stimulare a evoluţiei în alte sisteme solare) pentru a colabora cu Ierarhia Spirituală a Pământului la stimularea evoluţiei sufletelor terestre.

Superioritatea esoterică a sistemului Sirius ar proveni din faptul că, printr-o evoluţie mult anterioară, acesta a devenit unul dintre cele şapte sisteme solare sacre care ar deservi Logosul Galactic -Fiinţa spirituală extraordinar de avansată şi potentă intrată în tradiţiile esoterice ca „Acela despre care nu se poate spune nimic”… Mai mult, legătura spirituală dintre fiinţele foarte evoluate spiritual care există în sistemul Sirius şi Ierarhia Pământului s-ar menţine permanent la nivelul planului mental cosmic.

Drept urmare, Alice Bailey a inclus şi următoarea specificare: „anumite activităţi organizate pot fi perfecţionate şi concluse spre realizarea lor direct de pe Sirius”…La rândul său, în deschiderea unui orizont direct impresionant, B. Creme a redat repetat o informaţie la fel de stranie pentru cei neinformaţi în acest domeniu: unele suflete foarte evoluate din Omenirea noastră, după ce şi-au încheiat în mod total „instruirea terestră”, şi-au ales să-şi continue evoluţia spirituală plecând în sistemul Sirius…


Lasă un comentariu