„Star Wars” devine realitate? Cercetătorii au reuşit să producă „materie luminoasă”, concept similar cu „sabiile de lumină” din „Războiul stelelor”!


razboiul stelelor sabie de luminaOamenii de ştiinţă se uită prea mult la filmele SF? Sau poate producătorii hollywoodieni ai filmelor SF au surse din „Oculta Mondială” care se ocupă de cercetările ştiinţifice secrete şi avansate, concepte care sunt apoi materializate în scenariile de filme? Pentru că astfel nu se explică, de exemplu, această ştire de pe CNN conform căreia fizicienii au fost capabili să creeze o formă de „materie luminoasă” care aduce aminte de „săbiile de lumină” („lightsabers”) din binecunoscuta epopee „Star Wars”.

Această cercetare se focalizează pe felul în care particulele de lumină, cunoscute sub numele de fotoni, ce nu par a avea o masă detectabilă, reuşesc să interacţioneze unele cu altele. Fotonii, în mod obişnuit, sunt incapabili să se „lipească” între ei, aşa că, dacă două raze laser ar interacţiona, pur şi simplu ar trece una prin cealaltă.

Dar, fizicienii Mihail Lukin şi Vladan Vuletic au reuşit să schimbe totul, prin faptul că au fost capabili să dezvolte o modalitate prin care fotonii să se lipească între ei, formând molecule de lumină. A rezultat astfel aşa-zisa „materie luminoasă”, care este foarte similară conceptului de „săbii de lumină” din „Star Wars”, prin care personajele se luptau cu o sabie de „lumină solidă”. „Fizica a ceea ce se întâmplă în aceste molecule e similară cu ceea ce vedem în filme”, a explicat Lukin.

Acest concept foarte interesant există doar în laborator şi nu poate fi reprodus nicăieri pe Pământ decât în anumite condiţii speciale. Dar, oamenii de ştiinţă cred că această tehnologie poate oferi o dezvoltare viitoare a calculatoarelor cuantice, putându-se produce cristale întregi formate doar din lumină.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu