Skinwalkerii, vrăjitorii navajo care se transformă în animale

4.173 vizualizari

Statul Utah este locul de baştină al multor întâmplări supranaturale care implică fiinţe stranii. Dintre acestea, cele legate de Skinwalker sau „Wendigo” sunt, probabil, cele mai înfricoşătoare, şi existenţa unor asemenea vrăjitori continuă să-i neliniştească şi astăzi pe locuitorii din unele părţi ale SUA.

Cuvântul format în limba engleză – skin „piele”, walker „cel care merge” – înseamnă, aproximativ, „cel care merge [în orice fel de] piele” şi este considerat un om cu puteri supranaturale care se poate transforma în orice animal doreşte. Aceste credinţe sunt înrudite cu cele în vârcolaci şi se regăsesc la toate popoarele lumii. În Antichitate, erau numiţi licantropi.

Conform unei legende a nativilor americani, skinwalkerii sunt vrăjitori navajo care au capacitatea să-şi schimbe înfăţişarea şi terorizează oamenii şi animalele. Pot să se transforme în orice animal doresc la un moment dat, dobândind, în acelaşi timp, forţa inerentă şi atributele acestuia, dar păstrându-şi nemodificată firea umană vicleană. Această capacitate de a-şi păstra inteligenţa umană, dobândind simţurile ascuţite şi agilitatea specifice animalului îl face pe skinwalker un duşman redutabil, dar care stârneşte şi admiraţie. Pe lângă faptul că posedă toate cunoştinţele umane, aceşti vrăjitori (vrăjitoare) dispun de puteri aflate dincolo de limitele obişnuite ale inteligenţei. Astfel, un vrăjitor care a luat chip de coiot are o agilitate, o putere şi o viteză de deplasare uimitoare, combinate cu puterile oculte ale controlului minţii umane sau cu cunoaşterea unor blesteme puternice.

Skinwalkerii nu pot să decidă asupra metamorfozelor lor

Potrivit tradiţiei nativilor, skinwalkerii nu au posibilitatea să decidă asupra metamorfozelor lor şi fiecare transformare le provoacă chinuri cumplite. Poate că din acest motiv sunt atât de feroce faţă de creaturile din jurul lor, pe care le invidiază pentru că au posibilitatea să-şi păstreze aceeaşi identitate şi sunt astfel scutite de tortura metamorfozei şi a mutaţiei perpetue.

Întrucât vrăjitorii îşi schimbă mereu identitatea, se ştie foarte puţin despre originile şi obiceiurile lor. Mulţi oameni îi asociază cu o regiune numită Skinwalker Ridge, care, după cum susţin adepţii convinşi ai vizitelor extratereştrilor, se află în apropierea unei zone cu o activitate intensă a OZN-urilor.

Cum s-au întâlnit patru oameni cu un skinwalker

Despre aceste fiinţe stranii se ştie numai ceea ce se poate deduce din relatările despre existenţa lor, provenind de la cei care pretind că le-au văzut. Membrii tribului navajo susţin că au ochi galbeni, care sclipesc ca jăraticul şi bagă groaza chiar şi în cel mai curajos observator. Întâlnirile cu aceste fiinţe nu se limitează însă la indienii navajo, aşa cum au demonstrat evenimentele din 1983. Tronsonul izolat al Şoselei 163 care trece prin Valea Monumentului aflată în inima Parcului Tribal Navajo, deşi extraordinar de frumos, are reputaţia de a fi locul unor activităţi stranii, din altă lume, iar localnicii îi avertizează pe străini să nu se aventureze niciodată în această zona noaptea.

În această împrejurare specială, cei patru membri ai unei familii se întorceau acasă din Wyoming, unde fuseseră în vizită la nişte prieteni. Drumul cel mai drept era pe Şoseaua 163 şi, pentru că merseseră pe aici fără niciun incident la venire, s-au gândit să urmeze aceeaşi rută şi la întoarcere.

Mai târziu, au povestit că în acea noapte de vară fără lună, când era întuneric beznă, au condus câteva ore fără să mai vadă nicio altă fiinţă omenească. La un moment dat, tatăl, care se afla la volan, le-a spus că nu mai sunt singuri. Toţi membrii familiei s-au uitat înapoi şi au văzut nişte faruri la o oarecare distanţă în spatele maşinii. Şi-au continuat drumul, fără să se distanţeze de acele lumini şi urmărindu-le mereu în oglinda retrovizoare; după aceea, au spus că se simţeau mai liniştiţi la gândul că este cineva în spatele lor care ar putea eventual să-i ajute dacă maşina lor ar avea vreo problemă.

Dar dintr-odată luminile celeilalte maşini au dispărut. Neliniştită, fiica, Frances, i-a rugat pe părinţi să se întoarcă să vadă dacă nu cumva ocupanţii maşinii aveau nevoie de ajutor. Dar tatăl nu avea timp de pierdut şi a insistat să meargă înainte ca să ajungă mai repede la destinaţie. Ulterior, Frances a spus că, în acel moment, atmosfera din maşină şi din jurul lor a devenit apăsătoare. Cel de-al şaselea simţ al fetei n-o înşelase, ceea ce avea să se confirme în câteva minute. În timp ce încetineau ca să ia o curbă strânsă, tatăl a văzut ceva în faţa lui, pe drum. A scos o exclamaţie de uimire şi s-a străduit să păstreze controlul asupra vehiculului, dar a derapat şi aproape că a părăsit şoseaua.

Ceilalţi membri ai familiei, alarmaţi de panica din vocea lui, au apăsat pe butoanele de blocare a portierelor şi au apucat strâns mânerele, deşi în acel moment nu ştiau ce îl făcuse să ţipe şi să vireze. Totul a devenit cât se poate de clar când tatăl a frânat brusc pentru a nu lăsa maşina să treacă de marginea unei pante abrupte.

În faţa lor, ţopăia o creatură cum niciunul dintre membrii familiei nu mai văzuse vreodată. Deşi era îmbrăcată în haine obişnuite, fiinţa monstruoasă nu putea fi descrisă, nici chiar de cineva înzestrat cu o imaginaţie debordantă, ca un om normal. Relatând ulterior întâmplarea unui prieten navajo, Frances a povestit că animalul era negru şi foarte păros, cu braţe lungi care atârnau de-a lungul marginii maşinii şi o faţă marcată de suferinţă care i-a privit fix timp de câteva secunde, după care oamenii au pornit din nou în viteză pe şosea.

Când au ajuns în lumea relativ civilizată a celui mai apropiat oraş, membrii familiei s-au simţit în stare să discute despre cumplita imagine pe care o văzuseră ceva mai devreme. Zguduiţi de cele întâmplate, erau nerăbdători să găsească o dovadă că nu era vorba numai de imaginaţia lor, aşa că au inspectat cu mare atenţie maşina. Spre surprinderea lor, pe stratul gros de praf care se adunase în mod inevitabil în timpul acestei lungi călătorii nu se vedea nicio urmă. Şi dispăruse ca prin farmec şi vehiculul care îi urmărise o bucată de vreme.

Deşi relatările despre întâlnirile cu skinwalker într-o formă sau alta sunt relativ frecvente printre membrii tribului navajo, în cazul de faţă este remarcabil faptul că persoanele care l-au văzut nu erau nativi americani.

Iată câteva dintre întrebările pe care le pot ridica astfel de întâmplări bizare: de ce au fost aleşi tocmai aceşti oameni de ciudatele fiinţe supranaturale? Şi ce doreau, mai exact, de la ei?

Straniile creaturi care îşi pot schimba înfăţişarea au generat multe dezbateri în SUA şi în întreaga lume. Sunt fiinţe despre care se spune că au puteri şi caracteristici asemănătoare vârcolacilor din Europa, care inspiră, de asemenea, groază şi uimire nenorocosului observator ocazional. Originea şi scopurile urmărite de aceste fiinţe malefice şi răuvoitoare rămân un subiect foarte controversat şi, până vor ieşi la lumină mai multe dovezi, misterul va continua să persiste.