Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Schema piramidală Ponzi din 1919 … pierdanţii de la Caritas, SAFI sau FNI n-au auzit de ea?

264

blankÎn jurul anului 1900, un escroc din Brooklyn pe nume William Franklin Miller a inventat şarlatania cunoscută sub denumirea de „schema piramidală”. Intitulată, la început, „de la Peter la Paul”, în 1919 a apărut un alt şarlatan care a pus-o în practică atât de bine, încât, de atunci, a fost botezată după el: schema Ponzi.

Ponzi, un pasionat înrăit de jocuri de noroc şi un filfizon, la vârsta de optsprezece ani părăseşte Italia şi se îndreaptă spre New York. Carlo Ponzi nu a crezut niciodată într-un trai cinstit. Ca ospătar, a economisit destui bani prin înşelătorie, „umflând” notele de plată, ca să poată ajunge în Canada. Aici lucrează într-o bancă, dar nu se poate abţine: completează prea multe cecuri false folosindu-se de conturile clienţilor băncii şi ajunge la închisoare. Eliberat în 1919, în ciuda cazierului său, devine funcţionar al unei companii de import-export din Boston. Operând cu mai multe cupoane internaţionale de răspuns (prin care clienţii străini puteau răspunde cererilor fără a-i costa nimic, răscumpărând cuponul în schimbul timbrelor de la oficiile lor poştale), într-o zi Carlo s-a luminat brusc când, primind un cupon din Madrid, a descoperit că acolo timbrele valorau un cent american, pe când în New York valorau zece cenţi.

Deghizându-se în consilier de investiţii, le-a promis potenţialilor săi investitori că le poate dubla banii în trei luni dacă ei cumpărau cantităţi mari de cupoane poştale în ţări străine şi apoi le aduceau în America pentru a le vinde cu profit. Schema a funcţionat. În decurs de nouăzeci de zile, investitorii iniţiali şi-au dublat banii – direct din buzunarele noilor investitori care, auzind de această schemă de afaceri inedită, au venit grămadă la Ponzi, oferindu-i bani lichizi. În cinci luni de zile, peste un milion de dolari aterizau săptămânal în birourile grandioase ale lui Ponzi. Modul exact în care cupoanele cumpărate în străinătate de către sutele sale de agenţi erau răscumpărate cu bani lichizi în Statele Unite rămânea secretul lui. Schimbarea de timbre poştale în bani era ilegală – oficial. Dar, fără îndoială, nu a avut probleme în a convinge pe cineva, undeva, că regulile sunt menite a fi încălcate când parfumul banilor pluteşte în aer.

Înainte de încheierea primului an, Ponzi conducea o limuzină bej şi era atât de căutat de potenţialii investitori, încât – conform unei variante – ori de câte oprea la semafor, era acoperit de un potop de bancnote aruncate prin geamul coborât al maşinii. Fără îndoială, vremea rea de afară nu reprezenta niciun impediment pentru adepţii săi! Aclamat de mulţi drept „cel mai mare italian dintre toţi”, Ponzi cumpără o serie de terenuri şi proprietăţi şi, în curând, îşi construieşte o vilă la ţară, cu piscină şi pivniţă cu vinuri alese. Dar nicio piramidă nu rezistă la nesfârşit.

În august 1921, după ce un reporter de la “Boston Globe” demasca escrocheria, soseşte şi sfârşitul imperiului. Plătind înapoi 15 milioane de dolari din cele 20 de milioane pe care le escrocase în primul an, Ponzi a fost arestat, acuzat de fraudă de către tribunalul federal şi trimis după gratii pentru cinci ani de zile. După eliberare este din nou arestat, acum de către statul Massachusetts şi încarcerat pentru şapte ani. Din închisoare, Ponzi le-a scris personal celor 40.000 de creditori ai săi, dar când în 1934 şi-a terminat de ispăşit pedeapsa, avea să fie întâmpinat de o mulţime de oameni înrăiţi, strigând că îi doresc moartea. Poliţia de-abia a reuşit să îndepărteze protestatarii; singura soluţie era deportarea lui Ponzi. Aşadar, înapoi în Italia, unde a murit singur şi aproape sărac, lăsând în urmă doar numele lui, asociat cu o mare escrocherie – schema Ponzi.

Oare de ce n-au auzit românii de această schemă în anii ’90, atunci când au jucat masiv la Caritas, SAFI sau FNI, pierzând o mulţime de bani?

Orgoni Crystal