Scheletele a peste 40 de persoane au fost dezgropate pe locul unui spital spaniol vechi de 500 de ani din Lima (Peru), iar acolo s-ar putea găsi și cadavrele mumificate ale ultimilor regi incași


Scheletele a peste 40 de persoane, inclusiv unele care au murit de sifilis, au fost dezgropate pe locul unui spital spaniol vechi de 500 de ani din Lima – care ar putea conține și cadavrele mumificate ale ultimilor regi incași. Rămășițele au fost găsite în incinta Spitalului Real de San Andres din orașul Lima, Peru. Datând de aproape 500 de ani, clădirea este considerată cel mai vechi spital atât din Peru, cât și din America de Sud.

Situl, considerat a fi locul unde s-au antrenat primii doctori ai secolului al XVI-lea, avea o biserică pentru muribunzi pentru a fi aproape de Dumnezeu, şi chiar şi un spaţiu pentru bolnavii mintal. Cadavrele au rămas nedescoperite de secole, în ciuda faptului că au fost îngropate doar la aproximativ 30 cm sub pământ. Experții cred că situl ascunde și rămășițele mumiilor ultimilor incași, tribul care a condus cândva regiunea andină din America de Sud înainte de cucerirea spaniolă. În plus, experții au găsit o criptă subterană și fragmente de ceramică prehispanică, probabil dinainte de construcția spitalului, datând posibil din vremea incașilor.

Cele mai multe dintre oasele nou găsite aparțineau bărbaților, dintre care mulți muriseră de sifilis și din cauza deformărilor la nivelul craniului, potrivit experților. Arheologii au găsit o cruce, posibil din cupru, pe care unul dintre cei decedați o avea la gât.

Săpăturile au început în urmă cu 20 de ani și au descoperit dovezi ale cimitirului, precum și rămășițele unei fântâni din secolul al XIX-lea, o groapă de gunoi și o structură boltită. Dar cele 42 de cadavre au fost dezgropate doar după câteva luni de săpături recente pe locul din centrul orașului Lima. În secolul trecut, pe o parte a terenului a fost construită o secție de poliție, iar alte spații au fost folosite ca restaurante chinezești și diverse magazine. Într-una dintre clădiri, în 1991, 15 peruani au fost uciși de un grup clandestin de soldați.

Experții cred că rămășițele a cel puțin trei conducători ai Imperiului Incaş – Pachacutec, Huayna Capac și Tupac Yupanqui – ar putea fi îngropate sub complex. Potrivit cronicarilor din secolul al XVI-lea, mumiile au fost trimise din Cusco, capitala Imperiului Incaş, la Lima pentru a fi observate de viceregele Andrés Hurtado de Mendoza. După ce au fost văzute de Hurtado, mumiile au fost duse la spital și ulterior plasate în subteran.

 


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu