Orgoni Crystal

 

Săritura cu prăjina, sport practicat încă din antichitate

254

saritura-cu-prajinaPrintre probele sportive cu vechime milenară se numără şi săritura cu prăjină. Prăjina este o bară cu lungime şi diametru variabile confecţionată în trecut din lemn de bambus, astăzi fiind realizată şi din metal, fibre sintetice sau alt material, cu ajutorul căreia sportivii executa sărituri în înălţime.

Multe izvoare istorice, constând în documente şi imagini, vorbesc despre vechimea acestei probe sportive, considerată până astăzi ca fiind cea mai tehnică probă a atletismului. Marele poet latin Ovidiu (43 î.Chr. – 17 d.Chr.), exilat la Tomis de împăratul Octavian August, povesteşte că zeiţa Diana, vrând să se răzbune pe Nestor, a trimis împotriva acestuia un mistreţ uriaş. Încercând să scape, Nestor a sărit într-un copac cu ajutorul unei prăjini.

În anul 1722, la corida din Pampeluna (Spania), printre alte întreceri, se făceau şi demonstraţii de sărituri cu prăjina peste taurii din arenă. Ca probă sportivă, săritura cu prăjină a fost introdusă abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Germania şi Anglia. Primele prăjini de concurs au fost confecţionate din lemn de bambus, care avea calitatea de a fi rezistent şi elastic. În 1924 a apărut cutia de sprijin a vârfului prăjinii. Pe la mijlocul secolului trecut, prăjinile au început să fie confecţionate din aluminiu, iar apoi din fibre de sticlă. Pentru protejarea săritorilor, începând din 1959, nisipul din gropile de aterizare a fost înlocuit cu saltele din burete.

Primul recordman mondial al probei a fost sportivul englez Wheeler, care, în 1866, a sărit… 3,04 metri. Proba destinată numai bărbaţilor, săritura cu prăjina a fost introdusă în programul Jocurilor Olimpice chiar de la prima ediţie modernă, cea de la Atena, din 1896. Recordul mondial, stabilit în 1994, este de 6,18 m şi aparţine sportivului ucrainian Serghei Bubka.