Alexandru Lăpuşneanu n-a fost deloc tiran aşa cum l-a prezentat Negruzzi în nuvela sa

alexandru-lapusneanuCine n-a citit nuvela lui Costache Negruzzi „Alexandru Lăpuşneanu“? Ni-l amintim pe domnitor crud şi sângeros, asasinul celor mai reprezentativi boieri moldoveni, potrivnici lui. Cinic, cu zâmbetul pe buze, işi invită soţia, pe blânda doamnă Ruxandra, să admire o piramidă alcătuită din 47 de căpăţâni. Nemilos, porunceşte ca vornicul Moţoc să fie dat mulţimii pentru a fi omorât. Tot lui i se atribuie „dărâmarea unor cetăţi, cuib de adăpost şi de uneltire al boierilor vrăjmaşi”. Nimeni nu-l mai putea potoli pe Lăpuşneanu în fărădelegile lui. Se recurge pentru a scăpa de tiranul domnitor la unica soluţie: otrăvirea lui făcută cu asentimentul mitropolitului, chiar de către doamna Ruxandra. Aşa a scris nuvela C. Negruzzi, aşa ne-au rămas în minte chipul şi faptele lui Alexandru Lăpuşneanu. Să fi stat lucrurile aşa cum ni le-a povestit Negruzzi?

Istoricii sunt categoric împotriva acestei caracterizări. Cercetându-se documentele, ei au ajuns la concluzia că o mare parte din vină asupra portretului nefavorabil al lui Alexandru Lăpuşneanu o poartă şi cronicarul Grigore Ureche şi Simion Dascălul. Unul dintre cei care au ridicat vălul asupra adevăratului chip al domnului a fost printre mulţi alţii, Constantin C. Giurescu. Şi iată cum stau lucrurile.

În primul rând tăierea celor 47 de boieri este o pură născocire. Informaţiile se deosebesc de la un document la altul; în cel polonez din noiembrie 1564 Lăpuşneanu a tăiat 12 boieri. Cronica moldo-polonă sare la 20 de boieri, iar Letopiseţul lui Grigore Ureche şi Simion Dascălul – ei da!, la ei, găsim 47 de boieri decapitaţi! Că a luat măsuri de eliminare a unor boieri în cea de-a doua domnie, din cei ce-l trădaseră, „nărăviţi”, este posibil. Dar, şi cele mai strălucite domnii, cum ar fi chiar a lui Ştefan cel Mare, n-au fost lipsite de asemenea cazuri.

Cât despre vornicul Motoc, el a murit de mâna călăului la 5 mai 1564, la Liov în Polonia, împreună cu hatmanul Tomşa şi câţiva însoţitori pentru a răzbuna moartea polonezului D. Wiszniewiecki, mort într-o cursă a boierilor moldoveni.

„Din porunca lui Alexandru Lăpuşneanu – spun cei doi cronicari moldoveni, s-au distrus toate cetăţile” şi „numai Hotinul l-au lăsat să fie aparatură dinspre Ieşi”. O ştire polonă contemporană, dimpotrivă, arată că Hotinul a fost ars. Adevărul este că această cetate strategică n-a fost distrusă, dimpotrivă a fost folosită pentru apărare şi după Lăpuşneanu. Probabil că cetăţi de mâna a doua – Roman şi Crăciun au fost „risipite” pentru a închide cât de cât gura turcilor. Cel care însă avea să facă praf şi pulbere cetăţile, prin 1674-1675, a fost Dumitraşcu Vodă Cantacuzino. Domnitor cu dragoste de ţară, Lăpuşneanu reuşeşte în urma unei politici externe înţelepte şi a unei duble expediţii în Transilvania, să preia Cetăţile Ciceu şi Cetatea de Baltă, aşa cum mai înainte le stăpânise Ştefan cel Mare şi Petru Rareş.

Bun gospodar, se interesa de chivernisirea banilor. Mută capitala de la Suceava la Iaşi, aducând pentru înfrumuseţarea oraşului, meşteri pietrari, zidari, fierari din Transilvania, folosind din plin marmura la unele construcţii. Stabileşte iarmaroacele în cele mai mari sărbători religioase ale anului. El însuşi „este mare negustor, vânzând porci, boi, vin, grâu, şi chiar deschide un han în munţii Câmpulungului. Dă atenţie iazurilor şi heleşteielor, care-i aduceau mari venituri. în munţi avea spălători de aur”.

Cum a murit Lăpuşneanu? În niciun caz otrăvit de propria soţie, cu care trăise bine 15 ani şi avusese 13 copii. Dar, bolnav fiind şi simţindu-şi sfârşitul, cere cu adevărat să fie călugărit sub numele de Pahomie. Va fi înmormântat cu toată cinstea unui domnitor vrednic în biserica Slatina din judeţul Suceava, ctitorie a sa.


 

 

Articole inrudite


 
loading...