Sandvich-ul a fost inventat de contele englez ce purta acelaşi nume


sandwichSe împlinesc 217 ani de la moartea lui John Montague, conte de Sandwich (1718-1792), politician, inventator şi explorator britanic, al cărui nume l-au purtat, o vreme, Insulele Hawaii.

Contele de Sandwich a deţinut mult timp funcţia de „prim lord al Amiralităţii”, cea mai înaltă funcţie militară din Regatul Unit al Marii Britanii.

Lui i se atribuie, ca să spunem aşa, „inventarea” sandviciului, pe la 1762. Cartofor înrăit, acesta nu se lasă dus de la masa de joc nici pentru a mânca. Aşa stând lucrurile, a pretins a se găsi o modalitate de a-i fi servită hrana chiar la masa de joc, ajungându-se la celebrele preparate care-i poartă numele.

El a cerut ca pâinea cu brânză şi carne să îi fie aduse la masa unde juca jocuri de societate. El a pus ingredientele între feliile de pâine, pe care le ţinea într-o mână, în timp ce în cealaltă avea cărţile de joc. Ceilalţi jucători au cerut „la fel ca Sandwich”.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.