Presupusa călătorie în timp a unui fost ofiţer CIA din anul 1981 în 2118. Ce lucruri incredibile a văzut el acolo?


Într-un videoclip apărut în 2017 pe YouTube, un bărbat în vârstă, în cadrul unui interviu de circa 26 de minute, povesteşte cum a făcut o călătorie în timp din anul 1981 până în 2118. Eu am făcut traducerea şi adaptarea după sonor al acestui videoclip (mai puţin ultimele minute, pe care vi le las să le vizionaţi pe videoclip, pentru a vedea finalul). Concluziile le trageţi singuri…

Aşadar, iată ce ne poveşteşte bărbatul:

* Numele meu este Alexander Smith şi, mult timp, am păstrat tăcerea asupra acestui subiect. Ceea ce am să vă povestesc, nu am mai spus la nimeni, nici soţiei, copiilor mei sau nepoţilor mei. Motivul pentru care am păstrat tăcerea atât de mult timp e dat de faptul că am fost ameninţat să nu spun vreodată povestea. Lor n-o să le placă faptul că spun adevărul, dar nu mai pot ţine în mine nici măcar o singură zi.

* Povestea mea a început în anul 1981. Eu am lucrat în armată şi în CIA (nu pot să vă spun funcţia pe care am avut-o în CIA). Sunt conştient de faptul că mulţi care se uită la acest videoclip vor crede că am inventat această poveste, dar eu nu sunt aşa… eu vreau doar să spun adevărul.

* În 1981… îmi amintesc clar de acea zi. Stăteam acasă cu soţia mea, pe canapea, uitându-mă la televizor, atunci când am auzit o bătaie la uşă. M-am dus la uşă pentru a răspunde şi am văzut că dincolo de uşă se aflau doi oameni îmbrăcaţi în costum negru. După ce-am deschis, ei mi-au spus că lucrează pentru CIA şi mi-au cerut să merg cu ei. Eu m-am supus cererii lor şi m-am dus în scaunul din spate al camionetei lor. Ei mi-au cerut să nu-i spun nici măcar soţiei că plec, pe care am părăsit-o pentru mult timp.

* În maşină, ei nu mi-au spus unde mergem şi a trebuit să-mi lege ceva la ochi, pentru a nu şti locaţia exactă. Apoi, la un moment dat, maşina s-a oprit, am coborât şi am luat un elicopter care a zburat circa 45 de minute, eu fiind tot legat la ochi. După ce am ajuns la destinaţie, m-au dezlegat de la ochi şi mi-au spus că eram într-o unitate militară top-secret.

* Cât timp am lucrat pentru CIA, în anii 70, am aflat că era un proiect în care se testa limitele spaţiului şi timpului, şi în care se lucra cu mai mulţi oameni de ştiinţă.

* Apoi, câţiva alţi oameni îmbrăcaţi în negru m-au dus într-o facilitate subterană. Am coborât multe scări şi, când am ajuns jos, am privit în jur şi am văzut că se afla un hol lung, pe care am mers mult timp. Am intrat în dreapta, într-o încăpere, în care am văzut multe fire şi un cub gigantic.

* Un om de ştiinţă le-a spus celorlalţi oameni în negru că pot să plece, iar eu am rămas singur cu omul de ştiinţă în acea încăpere. Cercetătorul mi-a spus că aceea e o maşină a timpului… eu am rămas şocat. Eu ştiam că CIA deţine tehnologii incredibile… de exemplu, tehnologia smartphone-ului era cunoscută de CIA cu cel puţin 30 de ani înainte ca ea să fie scoasă pe piaţă. Vă puteţi imagina ce tehnologii deţin cei de la CIA azi?

* Omul de ştiinţă mi-a spus că eu voi fi primul care voi face un test cu această maşină a timpului, că există o mare probabilitate să mor în timpul testării şi că nu voi putea refuza.

* Mi-a fost pus un costum în care exista doar o simplă deschizătură în care puteam privi. Costumul mă putea proteja împotriva radiaţiilor. Nu ştiam ce se putea întâmpla în acest proces de călătorie în timp. Mi s-a spus să stau culcat, pe spate. Înăuntrul maşinăriei era un întuneric deplin, iar eu nu ştiam ce se va întâmpla.

* Înainte de a intra în maşinărie, am avut mai multe discuţii cu alţi oameni de ştiinţă. Când am fost pregătit, am început testul iniţial. Totuşi, mi s-a spus că, dacă testul va avea succes, nu voi avea voie să mai spun nimănui – nici soţiei, copiilor sau nepoţilor.

* Aşadar, am intrat în maşina timpului – înăuntru era un întuneric complet şi nu auzeam nimic. După vreo 5 minute, am început să văd mai multe flash-uri de lumină. Apoi, mi-am pierdut cunoştinţa, ca şi cum totul mi s-a şters din memorie, iar când m-am trezit eram pe un pat de spital. Prima dată am crezut că a dat greş experimentul şi că mă aflam tot în anul 1981.

* M-am uitat în încăpere… eram singur. Am văzut că în stânga încăperii exista o fereastră; era o draperie la fereastră, dar ştiam că e ziua, pentru că se vedea lumina zilei cum pătrundea. În faţa mea era ceva ce n-am mai văzut niciodată: era un ecran de sticlă care părea ca atârna la câţiva centimetri de perete. M-am gândit că trebuie să fiu într-un fel de spital militar, în care era folosită o tehnologie avansată de care publicul nu era conştient. Dar, când m-am uitat în jur am văzut ceva foarte ciudat, ceva diferit: în stânga mea se afla o masă de sticlă, care nu era sprijinită de nimic, ci pur şi simplu plutea la circa 60 de centimetri de podea. Pe masă erau mai multe pahare, din care unul era plin cu apă.

* Apoi, o infirmieră a intrat în încăpere şi a început să-mi explice totul. Mi-a spus că am fost găsit la marginea şoselei, inconştient, presupunându-se că am avut un fel de accident de maşină. Eu i-am spus povestea mea, dar ea m-a întrebat: „Când a avut loc evenimentul tău?” Eu i-am spus că 1981. N-am să uit însă ce mi-a răspuns ea: „Domnule, e 2118”. Când a spus asta, eu am crezut că se referea la timpul militar, dar ea mi-a replicat: „Domnule, nu înţelegeţi că e anul 2118?” Eu n-am crezut-o la început, dar, ţinând cont de restul circumstanţelor, am început s-o cred.

* Cum ea credea că eu am inventat această poveste, mi s-a spus că mă uit la TV să mă conving. Mi s-a dat o telecomandă – diferită faţă de orice telecomandă pe care o văzusem până atunci, şi când am apăsat butonul de „Power”, sticla care plutea deasupra peretului din faţă s-a transformat în ecran TV. Şi, când am dat pe unul din canalele de ştiri, am putut vedea data: 17 noiembrie 2118.

* Mi s-a părut greu să accept asta… credeam că sunt într-un vis şi nimeni din viitor nu m-a crezut. Mi-am dat seama că trebuie să plec din spital… eram bine, mă simţeam OK. M-am dat jos din pat şi am observat că aveam un microcip pe trup… mi-am dat seama că acel cip era pentru monitorizarea funcţiilor mele vitale. Când am ajuns la fereastra încăperii şi m-am uitat pe fereastră, am observat un oraş pe care nu l-am mai văzut niciodată până atunci. Oraşul era foarte mare, cu vehicule care zburau pe lângă zgârâie-nori.

* M-am îndreptat spre uşa salonului şi am văzut că aceasta nu era încuiată. Am deschis uşa… purtam aceleaşi haine pe care le aveam în 1981. La capătul holului am văzut un lift care arăta aproape la fel ca lifturile de azi; m-am urcat acolo şi am apăsat butonul 1, pentru a ajunge la etajul 1, pentru că eu eram la 6. Am ajuns extrem de repede la etajul 1, fără să-mi dau seama; uşile de sticlă ale liftului s-au deschis şi am ajuns în lobby-ul spitalului. Aici, aproape toată lumea era îmbrăcată în alb şi mă priveau ciudat.

* M-am dus la recepţia spitalului, unde se afla o femeie, pe care am întrebat-o: „Unde mă aflu”? La care ea mi-a răspuns „Vă aflaţi în districtul 508”. N-am ştiut ce înseamnă asta… iar, când am ieşit din spital, am văzut clădiri incredibile, dar şi un semn pe care scria „Districtul 508, Imperiul Yavis”. Mi-am dat seama că nu mă mai aflam în SUA, ci într-un alt loc şi nu ştiam ce înseamnă acest imperiu Yavis. Dar ştiu că trebuia să ajung acasă. Aşa că m-am plimbat puţin prin oraş… era unul foarte ciudat, căci deasupra mea zburau autobuze şi maşini. Pe străzi se plimbau oameni şi nu puteai vedea nicio maşină pe şosele. Zgârâie-norii erau făcuţi din sticlă transparentă, şi erau mult mai înalţi decât zgârâie-norii de astăzi din New York.

* Mi-am dat seama că, într-adevăr, mă aflam în anul 2118. Nu ştiam unde mă aflu şi cum mă puteam întoarce pentru a-mi vedea din nou familia. În afară de oameni care mergeau pe străzi, mai erau şi roboţi care nu aveau picioare şi care pluteau la circa 30 de cm distanţă faţă de sol.

* Am oprit un bărbat de pe stradă şi i-am spus: „Trebuie să mă crezi. Eu sunt un călător în timp”, iar el mi-a răspuns „OK” – de parcă ar auzi aşa ceva în fiecare zi. L-am întrebat când a fost inventată călătoria în timp, iar el mi-a răspuns că în anul 2028. Iar eu i-am răspuns: „Nu, eu vin din anul 1981”. Amândoi eram confunzi…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock