Predicţie din anul 1926: sistemul nostru solar se va sfârşi după ciocnirea cu constelaţia Dragonul


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

De-a lungul timpului, au existat tot felul de opinii despre cum va muri Pământul, sistemul solar sau chiar Universul în care ne aflăm. Iată însă o opinie din anul 1926, deci acum circa 100 de ani, în care un om de ştiinţă face următoarea prezicere:

* Eventuala moarte a Pământului şi a celorlalte planete din sistemul nostru solar a fost prezisă de către dr. Dayton C. Miller, şi ea se va întâmpla ca urmare a ciocnirii sistemului nostru cu constelaţia Dragonului. Dr. Miller e de părere că a noastră constelaţie, în rotaţia sa rapidă prin spaţiu, se apropie tot mai mult de constelaţia vecină, cu o viteză de 40 km/secundă.

* Teoria se bazează pe cercetările făcute de către dr. Miller asupra mişcărilor eterului, cercetări care îl fac să creadă că odată şi odată sistemul nostru solar va fi o victimă a unei uriaşe ciocniri. Eterul – care există dincolo de atmosferă – este fluid, în formă de apă şi nu e stagnant, cum se credea până acum.

* Mişcările Pământului se pot observa, iar profesorul a ajuns la concluzia că în mişcările sistemului nostru prin spaţiu există o atracţie către cealaltă constelaţie, ea fiind cauza morţii sistemului nostru solar.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.