
Există în lumea asta o mulţime de întâmplări paranormale, care nu pot fi explicate prin metode ştiinţifice. Să luăm, de exemplu, următoarea întâmplare. Două femei care îşi petreceau împreună vacanţa la Chagford în Devon (Marea Britanie), în timp ce se plimbau în vecinătatea unei mlaştini, au dat de două vile, neobişnuit de pitoreşti. Li s-au părut atât de drăguţe şi cu o poziţie atât de agreabilă încât au bătut la uşa uneia din ele ca să se intereseze dacă nu sunt camere de închiriat.
Uşa a fost deschisă de o fată frumoasă, cu părul blond, care le-a invitat să intre înăuntru. Camera de zi, în care au fost primite, era mobilată în stil antic; au remarcat o pisică mare de culoare albă, cu ochii foarte verzi şi o ciudată pasăre neagră într-o colivie aurită. Apoi, a intrat în cameră o femeie înaltă şi frumoasă, care le-a spus că, din păcate, toate camerele erau ocupate, dar că mai târziu, în cursul anului, va avea una sau două de închiriat.
Femeile au plecat dezamăgite; s-a întâmplat ca una din ele, având ceva timp liber, să revină în zonă şi să caute vilele cunoscute, cu speranţa să găsească un loc de cazare; cu toate că a cercetat, pas cu pas, drumul pe care merseseră mai înainte, nu le-a putut găsi. Aproape zăpăcită din această cauză, i-a întrebat pe localnici unde se află vilele respective şi, spre mirarea ei, aceştia i-au spus că a trecut, probabil, pe lângă „vilele care dispar“ şi a căror apariţie se produce, în mlaştină, o dată la 10-12 ani!
Deşi casele şi locatarii lor păreau a fi reale, totuşi se pare că nu erau din această lume. S-ar putea să vină dintr-o altă dimensiune, dar ele nu se pot stabiliza aici, ci apar la intervale regulate, rămân o perioadă limitată şi apoi dispar iar.