Site de secrete, stiinta si metafizica

Pe Lună ar exista locuitori (selenieni) şi turme de oi!

0 39

Luna21Cum a început totul

În numerele 615-619 din anul 1835 ale ziarului newyorkez „Sun”, se prezintă o descoperire astronomică. Seria de ar­ticole oferă, cu aparentă pricepere şi strictă obiectivitate, carac­teristică omului de ştiinţă, amănunte detaliate despre această senzaţie ştiinţifică.

Marele astronom Harschel cică ar fi fost trimis de către gu­vern în Africa de Sud, pentru observaţii astronomice. “Încă nu şi-a făcut raportul oficial – scria „Sun” -, dar s-a reuşit să se obţină notiţele colaboratorului său, savantul dr. Cirant”. Fiind vorba de cea mai palpitantă curiozitate a secolului, „Sun” con­sideră că este de datoria sa să-şi informeze primul cititorii.

Un telescop care măreşte de 42.000 de ori

Herschel a reuşit să construiască în cel mai mare secret un telescop care reduce, pentru ochiul omului, distanţa dintre  Pă­mânt şi Lună până la 100 de yarzi. Telescopul este ingenioasa reunire a unei lentile care măreşte de 42.000 de ori şi a unui microscop legat de un aparat de proiecţie în aşa fel, încât por­ţiunea vizată din Lună se poate proiecta de-a dreptul pe o pânză prinsă de perete.

Păduri şi poiene înflorite pe Lună

Luna22Luna a început să fie observată la 10 ianuarie, seara, la orele 21 şi treizeci de minute. Din primul moment, s-a proiectat pe pânză un spectacol nemaivăzut de ochi pământeni: munţi uriaşi de bazalt, iar prin văi, păduri şi poiene înflorite. Deci, Luna este înconjurată cu un strat de aer, asemănător cu cel al planetei noastre! Privitorii uimiţi au fo.st cuprinşi de febra emoţiei: pe corpul ceresc, socotit mort, trebuie să existe şi vieţuitoare!

Turma de bivoli de pe astrul nopţii

În faţa lentilelor telescopului, Luna s-a învârtit mai departe. Pe pânză sclipiră munţi de ametist, jucând în jocuri violete, apoi apăru o turmă de bivoli ce păştea liniştită. (Un joc interesant al fanteziei: pe vremea aceea nici nu se visa despre cinematografie, şi totuşi autorul articolului descrie spectacolele din Lună parcă le-ar fi văzut în sala unui cinematograf.) Împrejurul lor se zbenguiau nişte animale drăgălaşe, asemănătoare caprelor noastre, cu deosebirea că aveau doar un singur corn în mijlocul frunţii. Deoarece animalul legendar se vede şi pe blazonul regelui en­glez, Herschel a botezat minunata regiune Valea Unicornului.

Strămoşii lui Gigi Becali creşteau oile pe Lună?

În noaptea de 11 spre 12 ianuarie, cerul fiind înnourat, nu s-au putut face observaţii (ce straşnică idee să dai iz de veridici­tate întâmplărilor prin aceste note în stil de jurnal de bord). În ziua de 13 le-a apărut din nou Luna şi urmă surpriza surpri­zelor, descoperirea de răsunet mondial: într-o vale înconjurată de stânci abrupte, s-au arătat cu su­tele nişte oi grase şi miţoase, formând parcă o turmă, însă fără păstor. Arătau exact ca şi când vreun crescător de oi englez le-ar fi exportat în Lună. Privitorii erau din ce în ce mai sures­citaţi. Dacă există oi seleniene, trebuie să fie şi oameni selenieni!

Oamenii-lilieci de pe Lună

OAMENI LILIECIUluirea totală n-a întârziat mult. Pe creştetul stâncilor au apărut siluete umane. Oare cum o să coboare la turmele lor? În câteva clipe răspunsul s-a desfăşurat pe pânză. Selenienii şi-au întins nişte aripi enorme şi s-au lăsat încet în vale. Acolo ei au putut fi priviţi mai de aproape. Selenienii nu se puteau lăuda cu cine ştie ce frumuseţe, deoarece abia dacă aveau patru picioare înălţime; corpul le era acoperit cu o blană roşcată, iar faţa era cu puţin mai fină decât a urangutanilor. În schimb prezenţa aripilor de liliac ce le creşteau din spate  şi care, închise, le ajungeau până la glezne îi făcea să fie mai desă­vârşiţi decât pământenii. Doctorul Herschel i-a botezat pe  loc cu numele de Vespertilio-homo, adică omul-liliac.

O vreme au evoluat prin faţa spectatorilor, care-i urmăreau cu ochii căscaţi de uimire; se  învârteau încoace şi încolo, se scăldau în lac, făcând impresia unor fiinţe fericite şi nevinovate, deşi – spune articolul – e greu să faci să corespundă „concepţiei pă­mântene  despre buna-cuviinţă unele dintre  distracţiile lor”. Apoi, oamenii-lilieci şi-au desfăşurat aripile, au zburat, şi cronica doctorului Grant luă sfârşit.

Americanii credeau în existenţa rubedeniei selenare; Poe acuză că a fost plagiat

În schimb, nu a luat sfârşit agitaţia care a parcurs ca o să­geată întreaga Americă. Terminându-se exemplarele din „Sun” editorul a tipărit separat articolul. În câteva zile, au fost vândute 60.000 de exemplare. Publicul saluta cu entuziasm zgomotos vestea despre rubedenia selenică. Micul grup al scepticilor abia de îndrăznea să-şi deschidă gura. Degeaba Edgar A. Poe a ară­tat că ideea articolului fusese luată din scrierile lui; opinia publică l-a huiduit. Deşi n-ar fi trebuit să se justifice pe o cale cine ştie ce complicată: oricine se putea convinge că în „Southern Literary Messenger” începuse să apară în fascicule, cu trei săp­tămâni înainte de apariţia ciclului de articole din „Sun” o nuvelă fantastică a lui Poe, intitulată Hans Pfaal’s Journey to the Moon (Călătoria lui Hans Pfaal spre Lună). Ziarele din New York şi din provincie au declarat că articolul din „Sun” este plauzi­bil şi justificat din punct de vedere ştiinţific.

Totul s-a dovedit a fi doar o farsă…

William Herschel (1738-1822), asa-zisul descoperitor al oamenilor de pe Luna
William Herschel (1738-1822), asa-zisul descoperitor al oamenilor de pe Luna

Însufleţirea a început să scadă numai atunci când au par­venit ştiri autentice din Africa de Sud. S-a dovedit că din articol nu este adevărată nicio iotă, începând cu telescopul-minune şi terminând cu omul-liliac. Autorul „răţoiului” era un ziarist din New York, cu numele de R. A. Locke.

Farsa a reuşit într-o astfel de măsură, încât şi după decenii consumatorii americani de ziare erau obsedaţi de basmul cu omul din Lună. În 1876, „Chicago Times” a lansat o altă farsă asemănătoare. Potrivit acestuia, la Paris ar fi fost montat un telescop uriaş cu ajutorul căruia au putut fi cercetate amănuntele necunoscute ale vieţii din Lună. S-au observat clădiri, ba se puteau vedea şi muncitori lucrând la construcţii şi încă legaţi cu lanţuri unul de altul, ceea ce dovedea că în Lună se cunoştea instituţia sclavajului.

P.S. Personal, am de făcut o singură observaţie. William Herschel, marele astronom german ce a descoperit planeta Uranus, a murit în anul 1822. În 1835, când a apărut celebra farsă selenară în America, saventul era mort de 13 ani. Oare nimeni nu şi-a dat seama de acest lucru încă de la bun început?

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie