Farsa extratereştrilor de pe Lună


Credinţa că pe Lună există fiinţe inteligente s-a consolidat în aşa fel, încât în secolul al XIX-lea, cotidianul american „The New York Sun” şi-a permis să lanseze o farsă de mari proporţii.

Ziarul avea printre redactori pe scriitorul englez Richard Adams Locke, care publicase mai multe povestiri SF pe tema existenţei vieţii în Univers. Cum tocmai plecase la Capetown o expediţie ştiinţifică avându-l în frunte pe astronomul John Herschel, pentru a cerceta bolta cerească australă cu ajutorul unui mare telescop, cu ajutorul căruia se făcuse mare vâlvă, Locke a inventat o poveste cu iz de reportaj de la faţa locului, relatând „ce vedea prin telescop astronomul Herschel.”

Primul episod a apărut la 25 august 1835. Următoarele episoade, descriind viaţa (plante, animale şi vietăţi inteligente asemănătoare omului, dar cu aripi), au stârnit un interes atât de puternic, încât nici darea în vileag a farsei nu a izbuncnit să atingă vâlva. Dimpotrivă, s-a considerat că încetarea apariţiei a fost determinată de intervenţia autorităţilor, interesate în a ascunde adevărul.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.