Se crede că unul dintre cele mai frumoase portrete ale lui Leonardo da Vinci, „Doamna cu o hermină”, o înfățișează pe Cecilia Gallerani, o tânără nobilă de la curtea lui Ludovico Sforza, duce de Milano. Pictura iese în evidență prin expresia sa realistă, imaginea grațioasă și simțul subtil al mișcării. În loc să fie cu fața directă spre privitor, atât Cecilia, cât și hermina se întorc în aceeași direcție, creând senzația că ceva tocmai le-a atras atenția.
Se crede că hermina simbolizează puritatea, dar ar putea face referire și la Ludovico Sforza, care a fost asociat cu Ordinul Herminei. Utilizarea magistrală a luminii, anatomiei și realismului psihologic de către Leonardo face din acest portret una dintre cele mai mari realizări ale Renașterii italiene. Ce detaliu vă atrage atenția prima dată: expresia, compoziția sau hermina însăși?
Dar, cel mai ciudat lucru este acela că hermina nu se afla acolo de la început. În 2014, inginerul francez Pascal Cotte a scanat pictura cu o metodă care o citește strat cu strat și a descoperit că Leonardo a refăcut-o în trei etape. Mai întâi Cecilia era singură. Apoi, a apărut un mic animal cenușiu. Abia în ultima etapă a crescut și s-a transformat în hermina albă mare pe care o cunoaștem. Ludovico Sforza tocmai primise Ordinul Herminei de la regele lui Neapole în 1488, așa că animalul a sosit probabil atunci când portretul trebuia să-l flateze și pe el.











