Trăim într-o perioadă în care încă mai există libertatea de a putea posta şi analiza diverse informaţii pe Internet. Cât o mai dura această libertate, vom vedea. E minunat că apanajul misterelor nu mai ţine doar de oficialităţi şi de oamenii de ştiinţă; şi oamenii obişnuiţi, precum şi cei pasionaţi de mistere îşi pot exprima liber opiniile cu privire la anumite fenomene care se întâmplă în jurul nostru. În acest articol, vom încerca împreună să ne punem la contribuţie mintea şi imaginaţia. Aşadar…
Într-un videoclip interesant pe YouTube se prezintă imagini preluate din Arctica de către o cameră video ce supraveghează cerul nopţii şi zilei în această zonă.
Pe la secunda 00:49 din acest videoclip, se observă din partea dreapta-jos a ecranului cum apare Luna, iar în stânga sus apare o formaţiune cerească ce pare a fi o cometă.
Peste câteva secunde, remarcat că obiectul ciudat din stânga sus se pare a nu fi chiar o cometă, pentru că îi lipseşte coada caracteristică:
Ceea ce e posibil a constitui o coadă de cometă (zona mai albicioasă şi alungită), ar putea fi vorba foarte bine reflexia luminii în camera video:
Şi, totuşi, dacă ne uităm în imaginea următoarea chiar că seamănă cu o cometă:
OK, să spunem că ar fi cometă. Dar ce cometă? Elenin? Totuşi, priviţi mai îndeaproape acest obiect ceresc:
Nu-i aşa că arată ciudat? Par a fi două puncte luminoase legate de o linie la fel de luminoasă, iar această dreaptă pare a alcătui în sus şi in jos două triunghiuri, de parcă ar fi proiecţia unei piramide! De asemenea, puteţi observa în jurul acestui obiect ceresc misterios şi trei lumini, de parcă ar fi trei sateliţi ai obiectului.
Voi ce credeţi că ar putea fi? Aştept păreri pertinente şi argumentate!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025