Omul nu este cu adevărat o ființă pământeană! El sălășluiește doar temporar pe Terra, pentru a-și completa evoluția


Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)

Următorul fragment face parte din „Profeţiile lui Ramala”, o carte care a fost publicată în anii ’70. La fel, rămâne la latitudinea voastră câtă credibilitate puteţi da acestor informaţii (deşi unele dintre ele chiar s-ar putea să fie adevărate, dar asta e o altă poveste):

Omul nu este cu adevărat o ființă pământeană. El sălășluiește doar temporar pe Pământ, pentru a-și completa evoluția. Sufletul său se pogoară mai întâi în aura Pământului în momentul conceperii. După ce sămânța a fost fertilizată, cunoscând natura vieții pe acest Pământ, începe să creeze pentru sine un trup în pântecele mamei, un trup potrivit pentru condițiile de pe Terra. Deci corpurile voastre fizice sunt menite doar pentru viața de pe acest Pământ și, din acest motiv, omului i se pare atât de anormal, pe măsură ce înaintează în nava sa spațială.

Există viață pe alte planete, dar într-o formă ce nu poate fi înțeleasă de om… el nu poate concepe că există viață dincolo de natura fizică a existenței sale, astfel încât el nu poate concepe calea vieții de pe alte planete. Dar aceasta există, și încă într-o etapă a evoluției mult mai avansată decât cea atinsă de om…

Datorită stadiului evolutiv în care se află, ființele care trăiesc pe alte planete sunt capabile să observe viața ce se derulează în această școală a Pământului. Deoarece ele înțeleg adevărata natură a existenței spirituale, nu intervin în niciun fel în evoluția progresivă a omului, fiindcă dacă acesta află că există ființe superioare care l-ar putea ajuta să depășească obstacolele, aceasta ar însemna că el nu ar mai putea învăța una din lecțiile de bază de pe Pământ, și anume că omul trebuie să se schimbe pe sine însuși.

Numeroase persoane au asistat la fenomenul farfuriilor zburătoare, iar unele au avut privilegiul de a observa și forme de viață în interiorul lor, însă majoritatea au păstrat apoi tăcerea. Doar puțini au vorbit despre întâlnirile cu frații lor din spațiu. Și aceasta din cauză că omul de pe Pământ nu este încă pregătit să accepte natura și felul acestor ființe, pentru că el este limitat de conceptele și dogmele religiei și științei. După cum nu dorim să-i spunem unui copil că nu există Moș Crăciun, tot așa și omul trebuie să învețe să facă propriile sale descoperiri. Astfel că aceste ființe așteaptă răbdătoare momentul în care omul va descoperi falsitatea multor religii și științe, pe care le va respinge atunci și își va deschide mintea, căutând în altă parte conceptul vieții în trupul său.

Faptul că aceste ființe de pe alte planete vin pe Pământ, nu denotă curiozitate sau dorința de a ușura povara omului, în timpul călătoriei sale pe fața Pământului. Ele vin doar pentru a ajuta la ocrotirea planetei, deoarece omul, cu intelectul și tehnologia sa, dar fără forța de echilibru a dragostei, distruge Pământul… frații tăi din spațiu vin aici din prietenie, cu gânduri bune și înțelegere…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock