Misteriosul mini-OZN Kera din Japonia, fotografiat şi examinat de 5 copii! Era acesta un dispozitiv din alte lumi?


Imagine: prelucrare proprie

Deși este un caz mai puțin cunoscut în lume, incidentul OZN din regiunea Kera din Japonia, de la începutul anilor ’70, este un caz uluitor, care a lăsat în urmă dovezi fizice. Aşadar… ne aflăm în după-amiaza zilei de 25 august 1972, atunci când un băiat, pe nume Michio Seo, având 13 ani, se întorcea acasă de la școală, folosind același traseu obişnuit. În această după-amiază, însă, va fi martorul vederii unui obiect bizar, metalic, care zbura deasupra unui câmp de orez dincolo de marginea drumului.

Mini OZN-ul a tras un fascicul misterios spre băiat

Băiatul a descris obiectul ca având forma unei „pălării argintii”, ce efectua o mişcare de „du-te şi vino înapoi”. Seo era foarte curios, aşa că el hotărî să se apropie de obiectul ciudat, păşind pe câmpul de orez îmbibat cu apă. Când s-a apropiat prea mult de micul OZN, un fascicul a fost tras din obiect în direcția lui. Băiatul a luat asta ca un avertisment, aşa că a decis să de îndepărteze.

5 băieţi au luat urma OZN-ului

Ajuns acasă, el le-a spus prietenilor săi ce a văzut, aşa că Seo, împreună cu prietenii săi, Hiroshi Mori, Katsuoka Kojima, Yasuo Fujimoto și „Yuji”, s-au întors în scurt timp la locul incidentului. Deşi la început n-a fost văzut nimic, obiectul a reapărut, trecând din nou peste câmpul de orez. Dar, de-acum începu uşor să se întunece afară. Cei 5 băieți urmăreau OZN-ul bizar care începuse să strălucească, oferind o serie de lumini multicolore.

În zilele şi nopțile următoare, băieții s-au reîntors pe câmp, în speranța că obiectul ciudat va reveni. Aşteptarea lor n-a fost prea lungă, căci în seara zilei de 4 septembrie, în jurul orei 21:30, s-a reîntors obiectul metalic. De data aceasta, acesta părea a zbura mult mai jos decât în ​​mod normal, la vreo 3 metri deasupra solului. Obiectul părea că se îndrepta direct spre ei; acest lucru i-a determinat pe cei 5 băieţi să se întoarcă și să o ia la fugă.

Băieţii au fotografiat obiectul misterios

Au ajuns în siguranță la casele lor, dar cei 5 au decis că vor reveni în noaptea următoare şi vor lua cu ei chiar şi o cameră foto.

În seara următoare, 5 septembrie, cei cinci băieți tineri s-au întors aşa cum au promis. Obiectul nu a apărut. Au revenit următoarea seară; de data aceasta, băieții au noroc şi văd obiectul plutind extrem de jos, până la aproape nivelul solului. Au făcut şi o fotografie, aşa după cum puteţi vedea în imaginea de mai jos.

De îndată ce zona s-a luminat în strălucirea blițului aparatului foto, obiectul s-a pus în mişcare, urcând sus câțiva metri. În timp ce făcea acest lucru, băiatul cu aparatul foto a reușit să facă o a doua poză. Apoi, aproape ca răspuns, obiectul i-a trimis o rază de lumină, înainte de a coborî din nou. Băieții se uitau cu uimire când obiectul continua să se învârtă, ca și cum ar fi încercat să-și sape un tunel în pământul de dedesubt. Apoi, s-a oprit brusc. După câteva momente, copiii s-au apropiat de el, încet.

Hiroshi Miro s-a aplecat deasupra lui, pentru a ridica obiectul ciudat, sub formă de pălărie, pentru a-l ţine în palmă. Unul dintre băieți a făcut o poză, aşa cum se poate vedea mai jos:

OZN-ul a fost luat de băieţi şi dus la domiciliu, pentru a fi examinat!

Miro a luat obiectul cu grijă și l-a pus în rucsac. De acolo, cei cinci prieteni și-au croit drum spre casa părinților lui Miro, pentru a putea examina mai bine OZN-ul.

Odată ajunși acolo, cei 5 băieţi au scos obiectul și au început să-l exploreze mai îndeaproape. Avea un diametru de aproximativ 10 centimetri și o înălțime de circa 20 centimetri, existând canale circulare ciudate pe partea inferioară. Mai mult, pe secțiunea din mijloc a „pălăriei”, dedesubt, era un pătrat cu 31 de găuri, înconjurat de trei simboluri ciudate, aşa cum se poate vedea din fotografia de mai jos:

OZN-ul nu avea motor sau sistem de propulsie!

Au întors obiectul în toate părţile; băieţii nu au putut vedea sau descoperi ce putea face ca acesta să zboare, neexistând în mod evident vreun motor sau vreun sistem de propulsie.

În final, cei 5 au decis să ducă obiectul la casa lui Fujimoto, al cărui tată era, la vremea respectivă, directorul Centrului pentru Educație Științifică. Cu toate acestea, atunci când el se uită la OZN-ul miniatură, nu văzu nimic interesant, la prima vedere. Ulterior, cercetătorul a regretat că nu l-a studiat mai mult.

Dispariţia misterioasă şi reapariţia obiectului

Băieții au pus obiectul înapoi în rucsacul lui Mori. Cu toate acestea, a doua zi, când au vrut să mai examineze obiectul încă o dată, acesta dispăruse!

În ciuda dispariției misterioase a dispozitivului, cei cinci prieteni s-au reîntors pe câmpul de orez. L-au văzut din nou, în mai multe ocazii, dar au constatat că OZN-ul miniatură apărea doar în zilele fără ploaie.

În seara zilei de 19 septembrie, cei cinci adolescenți s-au întors pe câmp. Aveau cu ei o găleată mare de apă și mai multe cârpe. Au putut vedea, din nou, OZN-ul minuscul zburând peste câmp. S-au repezit spre locul unde staţiona, au aruncat cârpele peste el, l-au capturat din nou şi apoi au turnat apă în găurile de pe partea inferioară. Aproape instantaneu, obiectul a început să strălucească și să emită un sunet foarte puternic. Atât de tare era zgomotul, încât a copiii s-au speriat. Însă, apoi obiectul „a murit”, astfel încât el fu capturat din nou de copii. De data aceasta, ei se hotărâră să se ducă în casa lui Katsuoka Kojima, pentru a-l examina mai amănunţit.

O nouă reexaminare a obiectului

Oricât de mică era nava, când priveai înăuntru, prin găurile de dedesubt, păreau să existe mai multe pârghii, simboluri și alte echipamente mecanice. Când au reușit să separe secțiunile de sus și de jos – deși doar marginal – au putut vedea „echipamente electronice complicate” în interior. Au văzut, de asemenea, o substanță ciudată în această zonă.

Pentru prima dată, băieții s-au întrebat dacă există o entitate vie în interior. De ce a reacţionat atât de ciudat obiectul la contactul cu apa? Copiii au luat apoi un ciocan mare, cu care au lovit obiectul de mai multe ori, pentru a testa exteriorul. Spre uimirea lor, în ciuda ușurinței obiectului, niciuna dintre lovituri nu a lăsat nici măcar o urmă.

Copiii n-au putut face mai multe experimente, deoarece mama lui Kojima le-a interzis asta. Ei au înfășurat înapoi obiectul în cârpe. Înainte de a se despărți, băieţii au ajuns la concluzia că obiectul era un fel de dispozitiv de supraveghere, probabil controlat de la distanță. Totuși, de unde provenea și cine îl controla, era ceva care îi depăşea.

Iar dispariţia obiectului…

Spre şocul lor, a doua zi obiectul iar a dispărut. S-au dus din nou peste câmpul cu orez şi l-au prins pentru a treia oară. De data aceasta, au vopsit cu argintiu mini OZN-ul misterios, pentru a fi sigur că e acelaşi dacă iar mai dispare. Pentru a nu le mai scăpa, băieţii au hotărât să sigileze obiectul în plastic şi apoi să-l pună în interiorul unei pungi cu apă. Apoi, totul va fi pus într-o geantă, care era legată de încheietura mâinii unuia dintre băieți.

Cu toate acestea, ulterior, când băieții au deschis geanta, deși totul era încă sigilat, obiectul în sine nu se mai afla acolo! Parcă s-ar fi evaporat pur şi simplu! Tehnologie top-secret? Sau o mașină dintr-o altă dimensiune?

Unii cercetători spun că dispozitivul era probabil o „dronă extraterestră”, venită pe Pământ, în misiuni de recunoaștere. Alții zic că el provenea dintr-o altă dimensiune, astfel explicându-se dispariţia lui în trei ocazii separate. Dar, până la urmă, ce-a fost?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO