O nouă descoperire a cercetătorilor: trăim într-o lume de 7 ori mai mare decât credeam înainte!


Cât de mare este galaxia noastră, Calea Lactee? Până anul trecut, oamenii de ştiinţă estimau un diametru cuprins între 150.000 şi 200.000 de ani-lumină. În 2019, datele culese de sonda spaţială GAIA arătau 258.000 de ani-lumină. Cu toate acestea, astronomii au recunoscut că există o mare problemă în estimarea marginilor exterioare ale galaxiei, din cauza materiei întunecate.

Un mare halo de materie întunecată pare să înglobeze materia vizibilă a discului Căii Lactee. Având în vedere că nu o putem vedea, halo-ul întunecat al Căii Lactee este un lucru destul de greu de măsurat. Cu toate acestea, astronomii îi pot deduce prezența studiind mișcarea obiectelor cosmice din jurul său. Astfel, a apărut o nouă estimare a diametrului total al Căii Lactee – şi anume 1,9 milioane de ani-lumină, de 7 ori mai mult decât estimările anterioare.

Noua cercetare (publicată pe arxiv.org) a dr. Alis Deason şi colaboratorii, de la Universitatea Durham, a produs simulări pe computer ale halourilor de materie întunecată ale galaxiilor cu o masă similară cu cea a Căii Lactee. Plecând de la simulări, echipa a analizat observațiile telescopice ale galaxiilor pitice reale din grupul local din jurul galaxiei noastre și a constatat o scădere a vitezei lor radiale, ceea ce indică limita halo-ului întunecat din Calea Lactee. Astfel, s-a calculat aproximativ 950.000 de ani-lumină de centrul galaxiei noastre, ceea ce înseamnă că diametrul total al galaxiei noastre ar fi de 1,9 milioane de ani-lumină.

Mergând mai departe, echipa speră că datele lor îi pot ajuta pe alții să genereze măsurători mai precise ale marginii Căii Lactee, dar să şi ajute la descoperirea potenţială a unor mici galaxii în apropiere.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.