Un celebru „vânător de OZN-uri” crede că a văzut o navă spaţială gigantică, lungă de 40 de km, pe Lună, aceasta fiind „dovada de netăgăduit” a activității extraterestre pe satelitul nostru natural. O structură lungă, cu aspect negru, ar fi fost văzută într-o imagine NASA, dar agenția spațială americană refuză să o recunoască. Aceasta este cel puțin afirmația unui cercetător OZN, care a adăugat că extratereștrii locuiesc pe Lună.
Renumitul cercetător ozenistic Scott C. Waring a făcut afirmația șocantă și chiar a intrat în detalii despre modul în care crede că funcționează nava spațială extraterestră. Scott a spus că, datorită suprafeței plane a OZN-ului, acesta poate ateriza oriunde dorește. El a scris pe blogul său, ET Data Base, următoarele: „Am găsit această structură neagră astăzi. De multe ori raportez astfel de structuri negre, dar aceasta are o structură plată pe fund, astfel încât să poată ateriza în diferite locuri; ea a aterizat în interiorul unui crater pe Lună”.
Bloggerul mai spune: „Datorită locației, în care totul este înconjurat de alb, obiectul negru iese și mai puternic în evidență. Măsurătoarea din dreapta jos a hărții spune dimensiunea de 80 de km. Așadar, OZN-ul are și o lățime de 40 de km, așa cum a fost măsurat de NASA pe sistemul foto al hărților. Extratereștrii ascund structurile, iar NASA deseori le trece cu vederea, deoarece are puțină pregătire pentru a le găsi. Dovadă de netăgăduit că extratereştrii se află pe Luna noastră!”
Există unii care spun că Luna ar putea fi ocupată de extratereştri, acesta fiind motivul pentru care NASA nu s-a mai întors pe satelitul nostru natural, de când misiunile Apollo s-au încheiat în 1972. Cu toate acestea, scepticii și NASA spun că alte descoperiri similare sunt doar efectele pareidoliei, un fenomen psihologic când creierul păcălește ochii să vadă obiecte sau forme familiare, acolo unde acestea nu există.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025