O ipoteză terifiantă: moartea se concentrează sub forma unor gânduri (forţe) puternice, înainte de apariţia ei


Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)

Ar putea ghicitul în cărţi să prevestească moartea cuiva? Se pare că da, dacă ţinem cont de întâmplarea tragică de mai jos, povestită de o femeie.

„Venisem să petrec câteva zile la Paris, în familie; soțul meu rămăsese la țară, în apropiere de Rouen. Într-o seară mă aflam la o prietenă a mea. După cină, ne-am amuzat să întindem cărțile de joc. Am tăiat, cărțile, și una dintre ele a căzut pe masă. Prietena mea m-a privit și mi-a spus: Soțul tău… va muri noaptea asta!

Mi-am dat seama după tonul și tristețea din glasul ei că vorbea serios. Atunci am plecat. Ajungând la mine acasă, intrigată, am luat niște cărți ca să fac o pasență. Am pus întrebarea asupra avertismentului precedent dat de cărți, la prietena mea. Răspunsul a fost: Da! O confirmare deci a acelui avertisment.

În seara aceea mi-a fost foarte greu să adorm. La un moment dat, m-am trezit brusc, cu o durere sfâșietoare în inimă, m-am ridicat în grabă din pat, am alergat la fereastră să iau aer și am auzit bătăile pendulei care anunțau ora 3. Nu puteam să respir, am băut un pahar cu apă, am încercat să mă liniștesc, am vrut să adorm iar, dar nu am reușit.

A doua zi am primit o telegramă: „Soțul dumneavoastră a murit. Veniți imediat”. Murise la ora 3, în acea noapte! Vă puteți imagina starea în care m-am aflat după primirea acestei depeșe ce confirma prezicerea. Iar durerea atroce pe care o resimțisem la ora 3 corespundea momentului morții lui”.

Să ne imaginăm că este vorba aici de un pur hazard nu ar fi satisfăcător pentru niciun spirit rațional. Să atribuim această prezicere unui joc de cărți nu e acceptabil deasemeni. Persoana care povestește este cea căreia i s-a revelat acest fapt brutal sub influența unor forțe necunoscute. Cărțile de joc ajută la concentrarea gândului și ele nu sunt altceva decât o formulă a traducerii acestuia.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025