Conform unor autori mistici, Shambala ar fi un „tărâm al nemuririi”, situat în interiorul Pământului. Shambala ar avea diverse porți deschise în diferite locuri ale Terrei, precum niște guri imperceptibile, totdeauna „mascate” de un „gard energetic”. Dar peste această mascare energetică, a fost „confecționat” un mic „decor natural” compus din obișnuitele elemente naturale cum ar fi: pietre, pământ, frunze, buturugi, iar acolo unde este cazul chiar și bucăți de stânci prăvălite, în așa fel încât invitații Shambalei să poată intra.
Astfel de intrări în Shambala ar exista în Irak, în Bosnia, în Egipt, dar cele mai importante intrări din lume ar fi cele din Afghanistan și din România.
Tot conform aceloraşi autori mistici, orice obiect sau ființă care pătrund, fie și parțial, prin aceste „guri ezoterice”, și-ar pierde până la intrarea în Shambala orice greutate (masă) și culoare. Atracția Pământului nu s-ar mai exercita asupra lor după binecunoscutele principii newtoniene. Se spune că importanța lumii Shambala este atât de mare, încât ea nu se poate explica, dar trebuie reținut amănuntul că în acea lume ar fi create condițiile nemuririi corporale, dar și a celei psihice.
Se crede că marele împărat Alexandru cel Mare ar fi avut de la filozoful grec Aristotel misiunea de a pătrunde pe teritoriul Geto-Daciei cu armatele sale şi de a căuta intrarea secretă din Munţii Carpaţi către Shambala. Dar opoziția militară deosebit de îndârjită efectuată de daci, l-ar fi determinat pe împărat să nu mai insiste cu această căutare, să se retragă din Dacia şi să caute această intrare secretă în alte teritorii, cum ar fi Iran sau Afghanistan…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025