Într-o zi, pe când marele tenor Enrico Caruso (1873-1921) era în trecere prin Marsilia şi locuia la hotelul Noilles, a trebuit să fie chemat un sobar care să repare şemineul din camera ocupată de acesta. Muncitorul sosi dimineaţa, în timp ce tenorul îşi repeta rolul, şi promiţând că nu-l va deranja, se apucă imediat de treabă. Dar, ca orice sobar de pretutindeni, şi acesta fluiera în timpul lucrului. Abia începuse şi s-ar fi putut spune că un stol întreg de mierle invadase camera.
După o jumătate de oră, în care Caruso încercase în zadar să-l reducă la tăcere, se aşeză în faţa fluierătorului şi-i zise:
– Omule, ştii că te afli în faţa celui dintâi tenor al lumii?!
Atunci celălalt îi răspunse cu seriozitate:
– Hei, cum se mai întâlnesc oamenii! Şi dumneavoastră vă aflaţi în faţa celui dintâi sobar al Marsiliei!