Incredibilele farse ale angajaţilor nemulţumiţi de locul de muncă

Atât în Marea Britanie cât şi în Statele Unite, în zilele liniştite ale guvernării Reagan sau Thatcher, sindicatele se dizolvau sau erau lipsite de putere; rata şomajului era ridicată, iar reprezentanţii clasei mijlocii erau îngrijoraţi că-şi pot pierde slujbele; milioane de contracte de muncă pe termen scurt sau cu jumătate de normă ofereau remuneraţii mici, dar nu şi siguranţă; astăzi, toate acestea ne fac să credem că „marile afaceri” controlează absolut orice, după bunul plac. Banii contează mai mult decât fiinţa umană şi ce altceva mai pot face oamenii decât să asculte ordinele, dacă vor să îşi păstreze slujbele?

Totuşi, feste şi sabotaje ale „angajaţilor nemulţumiţi” au devenit o industrie în plină dezvoltare. Muncitorii îşi dau seama că nu vor obţine niciodată mărirea de salariu promisă fără remuşcări din partea conducerii companiei. Programatorii exploataţi de şefii lor plantează „bombe logice” în sistemele computerizate. Directorii de fabrică, ce îi ameninţă să-i concedieze pe angajaţii care se plâng de condiţiile de muncă periculoase, îşi descoperă utilajele distruse, fiind forţaţi să cumpere unele noi, mai sigure. Se distruge deliberat proprietatea companiei, se pierde timpul, componentele de precizie sunt forţate să eşueze. Plictisiţi, operatorii de sondaje pentru cercetarea de piaţă falsifică chestionarele; bibliotecarii inventează cărţi inexistente; reporterii inventează ştiri; funcţionarii încurajează furtul în magazine sau oferă servicii gratuite când patronii lor nu sunt atenţi. Motivele sunt diverse: de la o simplă plictiseală, până la supărare datorită salariilor mici, a hărţuirii din partea conducerii, a eticii greşite a companiei sau a condiţiilor de muncă şi datorită înverşunării pe sistemul care neagă toate valorile umane.

Sabotajul nr.1: produse de proastă calitate

„Nu te tratează ca pe o fiinţă umană, ci ca pe un robot, iar datoria ta este să aduci profit”, spune Eugene, explicând de ce el şi colegii lui au sabotat piesele dintr-o maşină pe care au confecţionat-o în cadrul fabricii din Detroit. „Sabotajul a fost modalitatea noastră de a egaliza situaţia. Eu personal am făcut o grămadă de probleme. Nu numai că i-am încurajat şi învăţat pe alţii să facă la fel, dar le-am cauzat multor americani dispute şi dureri de cap şi i-am învăţat o lecţie valoroasă: să nu mai cumpere niciodată de la această companie”.

E-mailuri false sau poze porno în ziare

Deseori, sabotajele de acest gen iau forma farselor sau festelor. Un angajat furios al unei fabrici de ambalare a cărnii, din statul american Georgia, a trimis un mesaj prin e-mail lucrătorilor din schimbul de zi, prin care anunţa că, într-o săptămână, vor avea loc foarte multe concedieri. În acea zi s-a discutat cu atâta îngrijorare vestea, încât timpul astfel pierdut a costat compania mii de dolari. Un reporter concediat a fost prins când insera imagini pornografice în exemplarele, scoase la vânzare, ale ediţiei de duminică a ziarului Los Angeles Times; un farsor nedescoperit a introdus, în interiorul pachetelor de biscuiţi Cracker Jacks, pamflete ce descriau explicit şi grafic acte amoroase.

Prăjituri cu mesaje: „Eşti un dobitoc”!

Un angajat al unei companii producătoare de prăjituri cu răvaşe a reuşit singur să invadeze restaurantele chinezeşti cu astfel de bileţele pline de texte macabre. Dintr-un capăt în altul al ţării, oamenii primeau mesaje, precum: „Eşti un dobitoc şi ştii foarte bine!” sau „Meriţi să mori şi curând vei muri.” Compania producătoare a fost nevoită să retragă de pe piaţă toate prăjiturile, dar nu a reuşit niciodată să îl identifice pe farsor.

Sabotarea unor murături

Terry din Michigan, îmbuteliind murături pe timp de vară la fabrica „Murăturile mătuşii Jane”, s-a enervat atât de tare din cauza modului în care era exploatată aici mâna de lucru, încât, atunci când i s-a spus că nu are voie să vorbească cu alţi colegi în timp ce munceşte, a procedat astfel: descoperind cum să controleze viteza curelelor transportorului ce aducea murăturile în fabrică din camioanele din care erau descărcate, le-a încetinit pentru camioane şi le-a mărit viteza pentru îmbuteliere; astfel, cureaua principală a fost încărcată peste limită. Dându-şi seama ca aceste curele de transport aveau cuzineţii uzaţi, a aruncat şi mai multe murături până când curelele au pocnit, oprind producţia. Cureaua principală fiind fixată, a azvârlit o ladă plină de borcane în maşinăria care îmbutelia murăturile. Recipientele s-au spart; sticla s-a împrăştiat în interiorul borcanelor cu murături; producţia s-a oprit pentru trei zile; compania a pierdut mii de dolari.

„Care dintre voi, nenorociţilor, a făcut asta?” a vrut să afle supraveghetorul, aliniindu-i pe toţi muncitorii cu spatele la un zid. Doar Terry ştia ce s-a întâmplat, iar el a negat totul (altfel ajungea el însuşi la murat). Şi conchide: „Frumuseţea acestei fapte este că, atunci când supraveghetorul mi-a spus să nu mă socializez, eram un tânăr muncitor plin de zel. Dar când mi-a spus să fiu un robot, am fost robot. Numai că am fost un robot care gândeşte.”

Virusul „La dracu cu voi!” ce distruge reţeaua unei bănci

Imoral? Periculos? Prea puţini farsori de acest gen şi-ar cataloga astfel acţiunile sau, în caz afirmativ, nu îşi cer scuze pentru faptele comise. Înfuriat la culme când i s-a reproşat că nu lucrează destul de rapid, problema constituind-o, de fapt, „unul dintre cel mai prost gândite sisteme pe care le-am văzut vreodată”, un programator de la Banca Americii, pe nume Lazlo, a înnebunit aflând că îi fusese oprit salariul. Răzbunarea lui? A creat un nou program, care ştergea parola existentă (un fel de „La dracu’ cu voi!” electronic, cum îi spune el) astfel încât, în ziua plăţii remuneraţiilor, nici un utilizator al sistemului PayNet din California de Nord nu şi-a putut ridica salariul. „Recunosc,” spune el, „le-am făcut probleme muncitorilor, dar am şi ruinat credibilitatea Băncii Americii.”

Farse ale bibliotecarilor: cărţi inexistente

Nu la fel de groaznice sunt farsele bibliotecarilor plictisiţi. Unul din ei, pe nume Art, povesteşte cum el şi alţi colegi de breaslă au pus titluri inventate în fişierele cu publicaţii periodice aşa-zis disponibile în sistem: titluri precum Echilibrul sufletesc public: construcţia şi menţinerea lui sau Orgiile romane: atunci şi acum. El menţionează cum dezvoltarea sistemelor computerizate facilitează aducerea la viaţă a acestor „titluri”, astfel încât oamenii ajung să caute o publicaţie care, de fapt, nu există.

Deşi astfel de farse nu aduc prejudicii „sistemului”, ci doar îi determină pe oameni să îşi piardă timpul, e greu să te abţii să nu râzi în faţa unor situaţii ca aceasta: când iranienii au emis o condamnare la moarte scriitorului Salman Rushdie, în urma publicării cărţii acestuia, Versuri satanice, Art a introdus informaţii suplimentare în arhiva bibliotecii: „am specificat existenţa unui domeniu special care indica faptul că, între exemplarele din bibliotecă, se găsea şi o ediţie specială păgână, cu o copertă de azbest ce protejează o parte din rămăşiţele pământeşti ale autorului Rushdie.”

136 de kg făcute scrum! sau cum s-a răzbunat un ziarist

Apoi este Lee, un reporter de la Burlington County Herald, un ziar din New Jersey. Câştigând doar 150 de dolari pe săptămână, Lee nu era deloc în al nouălea cer şi starea lui de spirit s-a înrăutăţit când redactorul-şef „a început să îmi facă teorie pentru ca nu eram în stare să îmi rezum paragraful de deschidere doar la două propoziţii şi sa folosesc doar cuvinte monosilabice.” Însărcinat să investigheze domeniul infracţiunilor şi alte evenimente poliţieneşti, Lee a urmat întocmai sfatul şefului său şi, ziua următoare, apar două din articolele sale. Primul titlu suna astfel: „MORT”. Şi reportajul continua: „Locul: Medford, New Jersey. Aşa [mort] a ajuns Harry Serbronski după ce s-a izbit cu maşina de un stâlp de telefonie, cu o viteză de 138 km/oră.” Celălalt titlu (articolul fiind publicat în timp ce poliţia se ocupa de arestarea unor traficanţi de marijuana) suna astfel: „136 KG FĂCUTE SCRUM”. Articolul anunţa: „Locul: Marlton, New Jersey. Un foc iute şi năpraznic a devastat o fermă, omorând o femeie obeză de 136 kg.” Dat în judecată pentru afirmaţii răutăcioase de către familia victimei, ziarul a pierdut. „Am fost dat afară a doua zi, spune Lee. Nu am însă niciun regret. Nici nu mi-a păsat„.

Ameninţări cu bombe, pentru a pleca mai devreme în weekend

Aţi început să vă daţi seama cam despre ce e vorba? Oamenii sunt în stare de aproape orice când trebuie să îşi păstreze individualitatea într-un sistem care le-o subminează. Iată astfel cum procedau muncitorii de la fabrica de cherestea Fort Bragg, aparţinând, în anii ’70, companiei Georgia-Pacific din nordul Californiei. Vinerea, în pauza de prânz, dădeau telefoane de ameninţare cu bombe. „Am plasat patru explozive plastice în hidrocentrală”, susţineau ei. „Sunt programate la ora 4.00. p.m. Nimeni nu mai lucrează astăzi!” După care, închideau. Aşa că toată lumea avea zi scurtă vinerea, până când, după o vreme, tactica a devenit desuetă. Nimeni nu se mai deranja nici măcar să caute bombele.

Distracţia funcţionarilor de birou: schimbarea poliţelor de asigurare

Şi celor care au muncă de birou le place la nebunie să îşi bată joc de sistem. Randall, un funcţionar în asigurări, de la departamentul arhivare, povesteşte cum a reuşit, chiar dacă şeful lui îl urmărea în permanenţă, să strecoare deoparte poliţele de asigurare neplătite la zi, punând hârtiile într-un dosar greşit sau dând dosarului un număr de înregistrare greşit; astfel, persoanele care nu puteau achita obligaţiile la termen, mai câştigau puţin timp. „Firma ar fi avut nevoie de un incendiu frumuşel”, adaugă el, „dar beneficia de un bun sistem ignifug.”

Rapoartele de vânzări: la WC

Iris, operator de sondaje telefonice, spune cât de des ea şi colegii ei nu realizează deloc interviuri, ci completează singuri chestionarele cu răspunsuri inventate, apoi „se prăpădesc râs” când văd statisticile – total eronate – publicate.” Alţi funcţionari au ajuns, din rutină, să încheie rapoarte false cu cifre de vânzări, să arunce la toaletă documente importante sau să folosească echipamentele companiei în scopuri financiare personale.

Distracţia unui broker poate duce la pierderi de milioane de dolari

Cât priveşte lumea banilor, cu atâtea înşelătorii de sute de milioane de dolari, puse în practică de oameni din interior, precum Ivan Boesky, este uşor să considerăm întreaga industrie financiară o mare farsa. Comercianţii de pe piaţa livrărilor la termen fac afaceri cu mărfuri care nu există; şmecheraşi cu un strop de geniu de pe Wall Street, din Londra şi Tokio decid soarta naţiunilor prin manipularea datelor electronice fără nicio legătură cu lumea reală; haosul total este uimitor de uşor de produs. „Am văzut o grămadă de comercianţi pierzând milioane de dolari pentru compania lor în câteva minute, doar pentru că erau mahmuri sau supăraţi pe şefii lor”, declară un broker anonim. „E simplu: te duci la un telefon de la departamentul de tranzacţii şi începi să butonezi. Aceste telefoane «touch-tone» sunt conectate la un computer care efectuează tranzacţii în bloc. Într-o zi, am ridicat receptorul mai multor telefoane de acest gen, am apăsat pe o grămadă de butoane şi apoi am alergat la ecranul cu tranzacţii, unde am urmărit cum se schimbă piaţa. Nu voi şti niciodată, dar probabil că, într-o secundă, am determinat vânzarea a peste un milion de acţiuni IBM. Totul a devenit o joacă fenomenală pentru mine şi îmi plăcea enorm să dau lucrurile peste cap în departamentul de tranzacţii, iar apoi să urmăresc pe ecran fluctuaţiile pieţei.”

Ingineri şi arhitecţi care proiectează lucruri inutile doar pentru a se distra

Alte feste sunt, cu adevărat, de speriat. Dennis, arhitect pentru Bechtel, a muncit cinci ani de zile la un model complex şi extraordinar de scump pentru o centrală electrică alimentată cu cărbune, din Coal Strip, Montana. Costând peste cinci milioane de dolari în timp şi materiale până când a fost terminat, modelul a ieşit plin de echipamente false „complet ridicole”, introduse de Dennis şi prietenii lui pentru simplul motiv de a se convinge după cât timp acestea ar fi observate de către un inginer sau un designer. „Eram o echipă cam nebunatică şi greu de controlat, ceea ce ne distra”, spune el. Poate că aşa a fost, dar ţi se ridică părul în cap la final când afli cum, în timp ce lucra la inima reactorului de la uzina nucleară Hope Creek, un prieten de-al lui a modificat schiţele inginerilor prin introducerea unor ţevi ce începeau dar nu se terminau nicăieri şi care nu aveau nici un rost. „Există posibilitatea ca aşa ceva să ajungă în forma finală a modelului şi chiar să fie parţial construit înainte ca cineva să observe”, spune Dennis.

Păpuşa Barbie îmbrăcată pe dos

Şi farsele continuă. Majoritatea sunt totuşi inofensive, întreprinse mai mult din plictiseală, decât dintr-un motiv profund şi bine ascuns. Ron, director de departament (asta până când a fost concediat) al unui magazin de jucării din Florida, a îmbrăcat păpuşile Barbie cu hainele pe dos şi apoi le-a reambalat pentru a fi expuse la vânzare. Descoperind o păpuşă Barbie cu jumătate dintr-un picior lipsă, i-a ataşat o pană de lemn şi a revândut-o sub numele de „Barbie cu proteză la picior”. Cu ocazia Crăciunului, a îmbrăcat păpuşa Ken într-un costum de clovn, pe Barbie a legat-o de un balcon şi l-a aranjat pe Ken în aşa manieră, încât părea că o biciuieşte pe Barbie. „I-am distrat pe angajaţi”, spune el. „Mi s-a părut o necesitate pentru a supravieţui în genul de muncă pe care o prestez.”

Femeia care-şi atacă soţul cu un cuţit electric

Tico, moderator şi director de ştiri pentru un post de radio din Ohio, s-a amuzat inventând ştiri incredibile, ca aceea despre o femeie care şi-a atacat soţul trădător cu un cuţit electric. Beneficiind de ajutorul inginerului său de sunet, Tico şi-a îmbogăţit relatarea cu zgomotul făcut de un ferăstrău Black and Decker care îl ameninţa pe un bărbat ce ţipa. Ca urmare, toţi clienţii de publicitate ce foloseau segmentul de timp în care fusese transmisă ştirea au început să telefoneze echipei din studio pentru a depune plângere. Doi dintre ei chiar au reziliat contractul. Tico şi-a păstrat slujba – şi atât.

Sper că cei ce citesc acest articol să nu le vină vreo idee să facă şi ei la fel la locul de muncă…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.