O carte declasificată dezvăluie că Pământul trece prin evenimente cataclismice aproximativ la fiecare 6.500 de ani, ducând la distrugerea și renașterea civilizațiilor

Un document desecretizat al CIA – „Povestea lui Adam și Eva” – de Dr. Chan Thomas, dezvăluie că Pământul suferă evenimente cataclismice aproximativ la fiecare 6.500 de ani, ducând la distrugerea și renașterea civilizațiilor. El a sugerat că aceste cataclisme sunt evenimente naturale, recurente, care remodelează suprafața planetei și istoria umană.

În 1966, Dr. Chan Thomas a publicat o carte numită „Povestea lui Adam și Eva”, dar a dispărut curând de accesul public după ce CIA a clasificat-o. Cartea vorbește despre marile dezastre, cum ar fi schimbările de poli, extincțiile în masă și distrugerea repetată a civilizațiilor avansate. A rămas în mare parte ascunsă, până când unele părți au fost lansate ani mai târziu. Acum, sunt disponibile doar 57 de pagini, dar sunt foarte editate, lăsând multe întrebări despre ceea ce spune cu adevărat cartea. Oamenii sunt curioși de ce această carte ar putea fi considerată periculoasă și de ce CIA a vrut să o păstreze secretă.

Dr. Chan Thomas a fost un inginer și ezoterist american care a fost autorul unei ipoteze a cataclismelor globale care implică schimbări radicale în câmpurile electromagnetice ale Pământului, care cresc vâscozitatea scoarței, provocând o deplasare rapidă a continentelor. În anii 1950, Dr. Thomas a fost inginer de proiect în sistemul de ghidare al rachetei Rascal al Bell Aircraft și în programul A4D Skyhawk al Douglas Aircraft, iar mai târziu a fost angajat la sfârșitul anilor 1960 de McDonnell Douglas.

Ideea schimbărilor de poli a interesat oamenii de știință și a stârnit discuții de mulți ani. Charles Hapgood a fost unul dintre primii care au sugerat acest concept la mijlocul anilor 1900. El credea că stratul exterior al Pământului se poate deplasa peste straturile interioare, făcând polii să-și schimbe poziția. Teoria lui Hapgood despre „deplasarea scoarței Pământului” spunea că aceste schimbări ar putea avea loc destul de repede, ducând la schimbări majore în geografia și clima Pământului.

La început, mulți oameni de știință au respins ideile lui Hapgood, dar el a câștigat respect atunci când Albert Einstein și-a arătat interesul pentru munca sa. Chiar dacă teoria lui Hapgood nu a fost acceptată pe scară largă, a deschis ușa pentru mai multe cercetări asupra modului în care polii magnetici ai Pământului s-ar putea schimba. Astăzi, știm că polii magnetici se schimbă într-adevăr, deși de obicei într-un ritm lent. Cu toate acestea, posibilitatea unor schimbări rapide și catastrofale rămâne un subiect de cercetare în curs.

Dr. Chan Thomas, în cartea sa „Povestea lui Adam și Eva”, a făcut o predicție înfricoșătoare despre schimbările bruște ale polilor. El credea că aceste schimbări ar putea avea loc rapid, chiar și într-o singură zi, și ar putea provoca dezastre majore. El a mai spus că aceste schimbări rapide ar putea duce la cutremure uriașe, erupții vulcanice și tsunami, rezultând pagube pe scară largă. În timp ce majoritatea oamenilor de știință au îndoieli cu privire la astfel de schimbări rapide, ideea încă captează interesul cercetătorilor și al publicului.

De-a lungul istoriei Pământului, extincțiile în masă au distrus multe specii, schimbând cursul vieții pe planeta noastră. Unii oameni de știință cred că aceste extincții ar putea fi legate de schimbările de poli sau de alte evenimente geologice majore. Un exemplu adesea menționat este Dryasul Tânăr (Younger Dryas), o perioadă de răcire bruscă ce a avut loc cu aproximativ 12.800 de ani în urmă. Această perioadă a înregistrat o scădere mare a temperaturilor globale, despre care unii cred că a fost cauzată de un impact cu o cometă sau de o schimbare semnificativă a polilor.

Aceste evenimente dezastruoase au condus, de asemenea, la teorii despre civilizațiile antice avansate care ar fi putut fi distruse de catastrofe bruște. Susținătorii acestor teorii susțin că dovezile acestor civilizații pierdute pot fi găsite în mituri și situri arheologice inexplicabile.

Miturile despre potopuri mari se găsesc în multe culturi antice. Aceste povești, care descriu inundații masive ce au distrus civilizații întregi, apar în texte religioase, tradiții orale și scrieri antice din întreaga lume. De exemplu, Arca lui Noe din Biblie și Epopeea lui Ghilgameș din Mesopotamia au multe asemănări, chiar dacă provin din locuri și timpuri diferite.

Când comparăm aceste mituri cu evenimente geologice cunoscute, cum ar fi Dryasul Tânăr (o perioadă în urmă cu aproximativ 12.800 de ani, când clima s-a schimbat rapid), vedem câteva conexiuni interesante. Dryasul Tânăr a implicat răcirea bruscă și topirea gheții, ceea ce a determinat creșterea semnificativă a nivelului mării. Unii cercetători cred că aceste mari schimbări în mediu ar fi putut inspira poveștile inundațiilor din diferite culturi. Ei cred că oamenii din vechime, văzând distrugerea de la creșterea apelor, au transmis aceste povești pentru a-i avertiza pe alții despre puterea naturii.

Dr. Chan Thomas, în cartea sa – „Povestea lui Adam și Eva” – merge mai departe spunând că aceste mituri ale inundațiilor nu sunt doar povești exagerate, ci se bazează pe dezastre reale cauzate de schimbările polilor Pământului și de alte evenimente catastrofale. El susține că aceste mituri sunt înregistrări istorice ale dezastrelor trecute care aproape au distrus omenirea. Potrivit lui Thomas, strămoșii noștri au creat aceste povești pentru a-și aminti aceste evenimente și pentru a avertiza generațiile viitoare despre reapariția lor.