Planeta Jupiter nu are teren solid, nici suprafață, precum iarba sau pământul pe care mergem aici, pe planeta noastră. Nu există nimic pe care să mergi și niciunde unde să aterizezi o navă spațială. Dar cum este posibil acest lucru? Daca nu are suprafaţă, ce are? Cum poate rămâne „unită”?
Conceptul de lume fără suprafață este greu de înțeles. Cu toate acestea, multe despre Jupiter rămân un mister, chiar dacă sonda robotică Juno a NASA are mai mulţi ani de când orbitează în jurul acestei planete neobișnuite. Jupiter, a cincea planetă de la Soare, este situată între Marte și Saturn. Este cea mai mare planetă din sistemul solar, suficient de mare pentru a conține mai mult de 1.000 de Pământuri, cu spațiu liber.
Dar, în timp ce cele patru planete interioare ale sistemului solar, Mercur, Venus, Pământ și Marte, sunt toate făcute din material solid, stâncos, Jupiter este un gigant gazos, cu o compoziție asemănătoare cu Soarele – o minge clocotită, furtunoasă și turbulentă de gaze. În unele locuri, vânturile depășesc aproximativ 640 de kilometri pe oră, de aproximativ trei ori mai rapide decât un uragan de categoria 5 de pe Pământ.
Dacă pornim din vârful atmosferei Pământului, coborâm aproximativ 100 de kilometri și presiunea aerului crește continuu. În cele din urmă, atingem suprafața Terrei, fie că este pământ sau apă. Să comparăm cu Jupiter: se începe aproape de vârful atmosferei sale, în principal hidrogen și heliu, și, ca și pe Pământ, presiunea crește pe măsură ce mergi mai în adâncime. Dar pe Jupiter, presiunea este imensă. Pe măsură ce straturile de gaze de deasupra te împing din ce în ce mai în jos, este ca și cum ai fi pe fundul oceanului, dar în loc de apă, ești înconjurat de gaze. Presiunea devine atât de intensă, încât corpul uman ar exploda; ai fi zdrobit.
Pe măsură ce coborâm 1.500 de km, gazul fierbinte și dens începe să se comporte ciudat. În cele din urmă, gazul se transformă într-o formă de hidrogen lichid, creând ceea ce poate fi considerat cel mai mare ocean din sistemul solar, deși un ocean fără apă.
Pe măsură ce coborâm încă 30.000 de km, hidrogenul devine mai mult ca un metal lichid care curge, un material atât de exotic încât oamenii de știință l-au reprodus abia recent și cu mare dificultate în laborator. Atomii din acest hidrogen metalic lichid sunt comprimați atât de strâns încât electronii săi sunt liberi să rătăcească.
Aceste tranziții ale straturilor sunt treptate, nu bruște. Tranziția de la hidrogen gazos normal la hidrogen lichid și apoi la hidrogen metalic are loc lent și fără probleme. Nicăieri nu există o limită clară, material solid sau suprafață.
Oamenii de știință încă dezbat natura exactă a materialului de bază. Cel mai preferat model: nu este solid, ca roca, ci mai degrabă ca un amestec fierbinte, dens și poate metalic de lichid și solid. Presiunea din centrul lui Jupiter este atât de imensă încât ar fi ca și cum am cântări 100 de milioane de atmosfere terestre sau două clădiri Empire State Building pe fiecare centimetru pătrat al corpului nostru.
Dar presiunea nu ar fi singura problemă. O navă spațială care încearcă să ajungă în miez s-ar topi de căldura extremă: 20.000 de grade Celsius. Este de trei ori mai fierbinte decât suprafața Soarelui.
Jupiter este un loc ciudat și interzis, dar dacă această planetă nu ar fi acolo, este posibil ca oamenii să nu existe. Acest lucru se datorează faptului că Jupiter acționează ca un scut pentru planetele interioare ale sistemului solar, inclusiv Pământul. Cu enorma sa atracție gravitațională, a modificat orbitele asteroizilor și cometelor de miliarde de ani. Fără intervenția lui Jupiter, o parte din acele resturi spațiale s-ar fi putut prăbuși pe Pământ. Dacă ar fi fost o coliziune catastrofală, ar fi putut provoca un eveniment la nivel de extincție.
