Cartea „Mitul lui Saturn” de David Talbott se bazează pe teoriile lui Immanuel Velikovski, care a propus că istoria sistemului nostru solar este mult mai „întunecată” decât recunoaște știința convențională. Lucrarea lui Talbott susține că, în antichitate, Saturn era corpul planetar dominant observat de pe Pământ, iar această importanță a influențat miturile și simbolurile civilizațiilor timpurii. Potrivit lui Talbott, Saturn, nu Soarele, a fost văzut ca „Monarhul Universal”, o figură asemănătoare unui zeu care domină cerul, iar mișcările acestui corp ceresc au fost înregistrate printr-o varietate de mituri și practici religioase din întreaga lume.
Cercetările lui Talbott conectează mituri globale precum „ochiul cerului”, „nava cosmică” și munții sfinți, demonstrând că toate se referă simbolic la influența lui Saturn. El sugerează că miturile zeilor nu erau o simplă ficțiune, ci relatări reale ale evenimentelor astronomice care au modelat conștiința umană timpurie. Această teză provoacă percepția modernă conform căreia sistemul solar a rămas neschimbat și presupune că oamenii timpurii au fost martorii unor schimbări planetare care le-au afectat dramatic culturile.
Înțelegerea operei lui Talbott și Velikovski este esențială, deoarece reinterpretează originile civilizației. Miturile și simbolurile pe care știința modernă le respinge adesea ca fiind povești imaginative ar putea deține dovezi ale unor evenimente reale, cataclismice, care au modelat istoria omenirii. Ignorând acest lucru, omenirea poate trece cu vederea o parte importantă a trecutului său, codificată în vechile amintiri ale haosului planetar. Aceste teorii impun o reconsiderare atât a înțelegerii noastre a mitologiei, cât și a istoriei Universului.