Nu lenea e de vină că ne trezim greu dimineaţa


somnorosOamenii de ştiinţă spun că nu este lenea de vină pentru care ne trezim greu dimineaţă. Pur şi simplu, ceasul biologic nu ascultă de cerinţele realităţii. Dar el ar putea fi păcălit cu trucuri sau, în viitor, cu pastile. Cei care se trezesc cu greutate dimineaţa, indiferent de câte ore au dormit, au un ceas interior “defazat”, setat pe trezirea târzie, explică cercetătorii pentru PopSci.com.

Ceasul biologic este controlat de un nucleu din creier, răspunzător cu ritmul corpului. Dar, câteodată, ritmul natural nu se aliniază la nevoile oamenilor moderni, cum ar fi şcoala sau jobul, chiar dacă programul zilnic este urmat, cu consecvenţă, de ani buni, spune Jean Matheson, un specialist în tulburările somnului, la Centrul Medical Beth Israel din New York.

Starea poate fi tratată dacă în timpul weekendurilor se elimină obişnuinţa de a adormi mai târziu. Când oamenii se culcă la “ore mici” la sfârşit de săptămână îşi actualizează iar, fără să vrea, ritmul lor natural defazat, explică Matheson.

Expunerea la lumină artificială, seara, este o altă cauză care declanşează defazarea. Creierul este foarte sensibil la lumină, şi prea multă expunere înainte de culcare, la televizor sau la ecranul calculatorului, poate să-l păcălească şi să creadă că de fapt este zi.

În afara acestor sfaturi, oamenii de ştiinţă mai au o soluţie pentru cei care nu îşi pot adapta ceasul biologic. O echipă de cercetători de la Universitatea din California Irvine a descoperit recent că un singur aminoacid reglează ceasul intern. Acesta ar putea fi transformat în viitor într-o pastilă care să controleze programul de somn al creierului.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock