În nenumăratele şedinţe de hipnoză efectuate de-a lungul timpului, psihiatrii au dat peste nişte cazuri de „răpiri extraterestre”, adică oameni care, conform subconştientului lor, ar fi fost răpiţi de entităţi necunoscute, făcându-li-se tot felul de analize şi teste genetice. Ce explicaţii dau specialiştii pentru asemenea cazuri?
Pentru a explica „răpirile extraterestre” au fost vehiculate mai multe teorii şi ipoteze. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt următoarele:
1) Teoria doctorului Alvin H. Lawson, care face referire la o „birth-trauma” (adică traumatism de naştere), de natură pur psihologică. Dar, această ipoteză este acum depăşită şi a căzut totalmente în desuetudine, deoarece nu sunt explicate anumite constatări făcute în cea mai mare parte din cazuri.
2) Teoria lui D. Scott Rogo, care pretinde că martorii sunt amăgiţi de fenomenul OZN care s-ar folosi de înclinarea lor pentru spectaculos şi nemaipomenit pentru a „materializa” nişte vise ascunse în „cotloanele” subconştientului lor cu ajutorul unei „inteligenţe X”, inerentă vieţii umane. Şi această versiune este discutabilă prin constantele sale care au tendinţa să o invalideze.
3) Teoria lui Jenny Randles, care este o derivată a teoriei lui Rogo şi care propune răpiri imaginare provocate de extratereştri care ar proiecta viziuni în mintea unor persoane foarte receptive la contactele cu entităţile extraterestre. Dar asemenea primelor două teorii, cea a lui Randles „rămâne neclară” în privinţa unor elemente care apar cu regularitate în mărturisirile acelor răpiţi.
4) Teoria lui Keith Baskerfield şi Robert Bartholomew care face referire la o ipoteză bazată pe înclinările unor martori de a-şi exterioriza fanteziile şi chiar fantasmele. Această teorie este interesantă, dar nu corespunde în totalitate schemei pe care şi-au făcut-o din relatările martorilor.
5) Teoria lui Budd Hopkins referitoare la răpirile efectuate asupra rasei umane de către entităţile extraterestre în scopuri legate probabil de cercetarea genetică. Deşi foarte îndrăzneaţă, această ipoteză are meritul de a fi validată în toate punctele ei de mărturiile captivilor. Aceste puncte de rezistenţă sunt:
– răpirile sunt parţial obiective, parţial subiective;
– numai anumite persoane sunt cunoscute ca fiind protagonistele unor experienţe de acest fel. În ciuda faptului că numărul persoanelor răpite este într-o continuă creştere, totuşi răpirile nu reprezintă un fenomen universal.
– fondul naraţiunii este consistent, deşi se simt influenţele şi speranţele culturale îmbibate de science-fiction ale martorilor, contemporanii unei epoci în care acest curent a cunoscut un avânt nemaiîntâlnit.
– incidentele pot surveni mai multor persoane în acelaşi timp şi în aceeaşi manieră.
– evenimentele se produc în cazul unor indivizi consideraţi ca fiind într-adevăr aceia care le-au trăit în mod fizic.
– experienţele referitoare la răpiri par să facă parte dintr-un proces care se întinde pe toată viaţa şi nu se reduc la un eveniment izolat (adică unul întâmplat o dată în viaţă, fară consecinţe şi efecte în timp).
Acum, o altă întrebare este următoarea? De ce cazurile semnalate de „răpiri extraterestre” sunt cele mai multe în SUA, şi nu şi în alte ţări ale lumii? Preponderenţa cazurilor din Statele Unite poate fi explicată prin mai multe motive. În primul rând, s-a remarcat că răpirile au afectat mai ales ţările în care au avut loc recente amestecuri de populaţii aparţinând unor etnii diferite, cum e cazul SUA; probabil că acesta este unul dintre criteriile impuse de răpitori în cercetările lor genetice. În plus, în Statele Unite, mai mult ca oriunde, tratamentele medicale prin hipnoză au devenit o practică obişnuită.
