Misterul guanşilor, ultimii supravieţuitori direcţi ai Atlantidei

În anul 1406, cuceritorii francezi care au debarcat primii în Arhipelagul Canarelor au găsit aici un popor cu tenul deschis, înalt, care se considera ultimul supravieţuitor al „lumii după potop”: guanşii. Spaniolii care au venit după aceea au rămas surprinşi văzând nişte indigeni, îndeosebi în Valea Orotava, care erau mai albi decât cel mai pur castilian. Ei au fost masacraţi de europeni şi nu a mai rămas niciun descendent din această rasă uriaşă, a cărei înălţime, în insula Fuerteventura, avea o medie de 1,84 m.

Asemenea celţilor, guanşii, deşi erau oameni blânzi şi ospitalieri, trăiau într-o libertate sălbatică, preferând moartea servituţii. Jean de Bethencourt, şambelan al lui Carol al VI-lea, regele Franţei, a rămas uimit de curajul şi buna lor credinţă. Colegii lui, care au capturat un grup de femei refugiate în grota din Fuerteventura, au văzut cum una dintre ele şi-a spânzurat copilul ca să nu cadă în mâinile invadatorului.

Ospitalitatea guanşilor faţă de călătorii liniştiţi era celebră în antichitate, fiind pentru ei o datorie să cedeze patul conjugal străinului. Este adevărat că, pe insula Gomera, toate femeile erau proprietatea comună a unui clan.

Conform acestor tradiţii, poporul era descendentul regelui Uranus, primul suveran al atlanţilor, care a domnit, spune don Inigo, în urmă cu aproximativ douăzeci de mii de ani.

„Răzuiţi egipteanul, libianul, guanşul, mayaşul şi veţi găsi atlantul”, scria P. Couteaud ; el adăuga că egiptenii sunt atlanţi din Orient, lucru ce corespunde cu tradiţiile, care îi consideră ca venind dintr-o ţară situată în partea vestică.

Oare guanşii să fie supravieţuitorii de pe Atlantida şi cei mai puri descendenţi ai poporului lui Poseidonis? Confruntând obiceiurile şi riturile lor, putem crede acest lucru.