Misterul femeii care timp de 50 de ani nu şi-a amintit cine este. Din ce „dimensiune” a venit?


În martie 1978, o femeie în vârstă, cunoscută sub numele de Mary Doefour, muri. Dar Mary Doefour nu era numele ei adevărat. De fapt, nimeni nu știa cine este ea, când s-a născut, sau ce familie avea. Cu aproximativ 50 de ani mai devreme, Doefour fusese găsită rătăcind de-a lungul unui drum din nordul statului Illinois (SUA), dezorientată și bătută. Fusese agresată se*ual, fiind şi însărcinată. Când a fost întrebată cine era, ea nu și-a amintit numele, dar mai târziu și-a amintit că fusese profesoară de școală.

În ciuda faptului că nu era instabilă psihic, a fost internată într-un spital pentru nebuni și nimeni nu a reuşit să-i descopere identitatea. Copilul ei a fost dus într-un orfelinat. În mai multe rânduri, ea ar fi încercat să argumenteze că locul ei nu ar fi într-un spital psihiatric, dar mai multe nu a reuşit. În plus, Doefour a fost supusă terapiei cu șocuri electrice de multe ori, ceea ce probabil i-a afectat mintea. După 10 ani, a fost transferată la un spital psihiatric de stat din Bartonville, unde starea ei psihică și fizică a degenerat încet.

Timp de 30 de ani, Doefour a fost în spitalul psihiatric Bartonville, fără să aibă parte de vizitatori. În 1972, a fost trimisă la un azil de bătrâni din El Paso și apoi la unul din Morton. Timp de mai bine de 4 decenii, nimeni nu a putut stabili cine era ea. Dar după ce a auzit detaliile vagi ale poveștii ei în 1978, un reporter pe nume Rick Baker a început să investigheze cine ar fi putut fi ea.

Baker a publicat o poveste de 14 pagini în „Bloomington Pantagraph” despre Doefour, sperând că cineva îi va recunoaște povestea. Când nimeni nu a venit cu idei despre identitatea ei, Baker a publicat o altă poveste în „Peoria Journal Star”, apărând și în alte câteva ziare notabile. Din tipărirea poveștii, a apărut un indiciu. O femeie a scris afirmând că și-a amintit de o profesoară care a dispărut în Iowa.

Baker a continuat această direcție sunând la o școală din Mount Vernon (Iowa), de unde a aflat în cele din urmă că în urmă cu 50 de ani, o profesoară a dispărut, pe numele Anna Myrle Sizer. După investigații suplimentare, a descoperit că Sizer avea un frate, Harold Sizer, care era încă în viață. De la el, Baker a aflat că Sizer a fost văzută ultima dată coborând dintr-un tren în Marion, Iowa. Mai târziu, Sizer ar fi fost văzută rătăcită, năucită, pe o autostradă dintre Cedar Rapids, Ohio și Chicago (Illinois). Cu cât a aflat mai multe despre Anna Myrle Sizer, cu atât Baker a devenit mai convins că este Mary Doefour.

Baker a încercat să-l determine pe fratele lui Sizer să analizeze cazul în continuare, să ajungă în instanță și să se demonstreze că ea era sora lui. Dar Harold nu a fost de acord. Familia lui se împăcase deja cu ideea dispariției lui Sizer, ajungând la concluzia că ea murise cu mult timp în urmă. Iar posibilitatea ca ea să fi fost blocată într-un spital de boli mintale timp de 50 de ani nu era una pe care Harold părea să vrea să o accepte. În cele din urmă, Baker a trebuit să-și închidă ancheta fără să știe niciodată sigur dacă a găsit-o pe adevărata Mary Doefour.

Sursa (traduceera şi adaptarea proprie): ancestrysisters.blogspot.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO