Misterioasele şi giganticele tuneluri de sub Munţii Anzi au fost construite de către civilizaţii necunoscute, cu ajutorul unor tehnologii mai avansate decât cele de astăzi
Continentul sud-american este străbătut de o gigantică reţea de galerii, de un adevărat labirint lung de câteva mii de kilometri, săpat adânc în pământ. În Alpii peruvieni, căpitanul spaniol Francisco Pizarro (1475-1541) a descoperit în Huascaran, muntele incaşilor, la o altitudine de 6768 metri, galerii subterane a căror intrare era blocată cu pietre mari şi plate. Spaniolii au presupus că era vorba de depozite de alimente, aşa încât nu au mai continuat cercetările. Acestea au fost reluate abia în 1971, când o expediţie a pătruns sub pământ printr-o intrare situată în împrejurimile localităţii peruviene Otuzco.
Revista germană „Bildder Wissenschaft”, din 1971, a publicat un articol referitor la rezultatele respectivei expediţii sub titlul „Un alt secret al incaşilor”:
„Muntele incaşilor, Huscaranul (6763 metri) se înalţă maiestuos în Anzii peruvieni. De aici porneşte vechiul drum al băştinaşilor, ce duce peste munţi şi văi spre nord, pierzându-se în grohotişul desprins la o distanţă de 260 de km, în apropiere de Otuzco. În această zonă au fost descoperite încă din timpul lui Pizarro mai multe intrări lărgite şi pardosite cu plăci de piatră în grote. Erau folosite drept cămări. Cercetătorii şi-au amintit de aceste «grote ale incaşilor» şi au pătruns în ele folosind cele mai moderne mijloace ale tehnicii: scripeţi, electrocabluri, lămpi de mină şi tuburi cu oxigen. La capătul grotelor, aşezate pe mai multe nivele, au dat de porţi din plăci de piatră care, în ciuda greutăţii lor enorme (au 8 m înălţime, 5 m lăţime şi 2,5 m grosime), puteau fi mişcate pe role de piatră, ce se învârteau într-un lăcaş stropit cu apă, atunci când se propteau în ele patru bărbaţi puternici. Acest loc se afla la 62 de metri sub poalele muntelui.
Ceea ce urmează reprezintă o uriaşă surpriză: în spatele celor 6 porţi încep tuneluri uriaşe, care îi pot face să pălească de invidie chiar şi pe tehnicienii de azi. Aceste tuneluri, care au câteodată o pantă de până la 14%, duc oblic spre coastă. Pardoseala este din plăci de piatră granulată sau striată, nealunecoasă. Dacă azi ţi se pare o aventură să parcurgi cei 90-105 km ai tunelului, ce trebuie să fi fost în secolul al XIV-lea sau al XV-lea, cu câtă greutate şi-au transportat băştinaşii bunurile sub Anzi pentru a le sustrage atacurilor lui Pizarro şi ale viceregelui spaniol!
La capătul galeriilor subterane din Guanape, (numite astfel după insula care se află în faţa coastei Perului) despre care se presupune că făceau cândva legătura pe sub mare cu respectiva insulă, se află Oceanul Pacific. În lumina felinarelor panta descendentă se termină la marginea unui talaz negru ca smoala: este marea. De aici porneşte tot subteran, coasta de azi. Căutarea unui coridor pe insula Guanape este inutilă. Nimic nu atestă că odinioară a existat undeva un tunel între uscat şi insulă. Nimeni nu ştie unde sfârşesc aceste culoare subterane ale incaşilor şi dacă deschid drumul spre încăperi cu comori ale unei lumi demult apuse“.
După apariţia acestui articol, colonelul Omar Chioino, directorul Muzeului Naţional al Armatei Aerului din Peru, a declarat atunci: „Tunelurile sunt atribuite incaşilor, deşi nu există similitudini cu construcţiile incaşe cunoscute până acum. Incaşii nu le puteau tăia, căci le lipseau uneltele necesare. Că incaşii au cunoscut aceste sisteme subterane şi că le-au folosit parţial, este evident. Intrările în acest sistem gigantic de tuneluri din Anzi au fost identificate în toată America Centrală şi în America de Sud şi anume din Chile până în Argentina. Încăperile boltite, tăiate cu măiestrie în piatră, adevărat labirint ramificat în toate direcţiile, sunt cunoscute în Peru sub numele de chicanas. Este clar că reţeaua aceasta subterană, care depăşeşte construcţiile moderne ale metrourilor, este opera unei civilizaţii necunoscute, a unor locuitori ai acestui continent, care l-au populat mult înaintea incaşilor şi preincaşilor. Este vorba de sute de kilometri răsfiraţi subteran, străzi late, al căror scop ne este total necunoscut. Parţial au fost zdruncinate de cutremure şi, astăzi, fie sunt blocate, fie că sfârşesc sub nivelul mării“.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Continentul sud-american este străbătut de o gigantică reţea de galerii, de un adevărat labirint lung de câteva mii de kilometri, săpat adânc în pământ. În Alpii peruvieni, căpitanul spaniol Francisco Pizarro (1475-1541) a descoperit în Huascaran, muntele incaşilor, la o altitudine de 6768 metri, galerii subterane a căror intrare era blocată cu pietre mari şi plate. Spaniolii au presupus că era vorba de depozite de alimente, aşa încât nu au mai continuat cercetările. Acestea au fost reluate abia în 1971, când o expediţie a pătruns sub pământ printr-o intrare situată în împrejurimile localităţii peruviene Otuzco.
