Misterioasa piatră Roswell: cheia către o altă dimensiune?


Găsirea unei pietre nu este ceva neobișnuit. Le vedem tot timpul… unele pot fi frumoase și le putem colecţiona.

Dar piatra din acest articol este una specială, fiind descoperită în Roswell, în apropierea de locului de prăbuşire al unei nave extraterestre, în anul 1947. Piatra ciudată a fost găsită de către un bărbat în vârstă de 56 de ani, pe numele de Robert L. Ridge, în 2004 şi pare a fi cu adevărat o descoperire unică.

Potrivit domnului Ridge, atunci când a descoperit piatra, aceasta era acoperită de noroi; când a luat piatra acasă pentru a fi curățată, el a constatat că acesta era chiar mult mai bizară decât a crezut iniţial. Roca era perfect netedă și rotunjită; de asemenea, se pare că această piatră avea nişte simboluri misterioase pe ea, care se aseamănă foarte mult cu „cercurile din lanurile cu cereale” de pe Pământ.

Având în vedere proximitatea pietrei de locul de la Roswell, ar putea fi aceasta produsă de extratereştri? Potrivit domnului Ridge, aspectul pietrei face aproape imposibil ca un astfel de obiect să fie una naturală, având originea pe planeta Pământ. Unii dintre cei care au văzut această piatră cred că ea a fost lăsată de către extratereştri ca un mesaj pentru oameni.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu