Documentarele „Zeitgeist. The Movie” (2007) şi „Zeitgeist:Addendum” (2008) au stârnit o mare furtună şi controversă în lume, căci ele prezintă un atac la adresa formelor de organizare politică, socială şi financiară ale lumii de astăzi, lansat în numele unei dezvoltări naturale a umanului, lipsite de restricţii, în solidaritate cu mediul înconjurător. „Zeitgeist. The Movie”, mai poartă şi subtitlul de „What does Christianity, 911 and The Federal Reserve all have în common?”, punând sub semnul întrebării fundamentele creştinismului, negând originalitatea şi istoricitatea lui Iisus Hristos.
Cele trei părţi principale ale filmului „Zeitgeist. The Movie” tratează pe rând problema creştinismului, a atacurilor de la 11 septembrie şi a sistemului financiar ce guvernează azi SUA şi întreaga lume. În acest articol, vom analiza doar partea ce vizează creştinismul. Ca sursă de informare am folosit fragmente dintr-o lucrare a dnei Lect. Dr. Alină Pătru, la care au fost adăugate observaţii proprii.
Principalele idei false din Zeitgeist
Regizorul acestui film, Peter Joseph, afirmă că Soarele a fost venerat din cele mai vechi timpuri şi, împreună cu celelalte corpuri cereşti, a fost în foarte multe culturi obiectul personificării şi al mitizării cu scop religios. Un exemplu de zeu solar este Horus, din mitologia egipteană, despre care aflam din film că ar fi fost zeul solar al Egiptului în jurul anilor 3000 î.Hr. Personalitatea sa este descrisă în amănunt: „Horus s-a născut în 25 decembrie din fecioară Isis-Meri. Naşterea lui a fost însoţită de apariţia unei stele în răsărit, pe care au urmat-o trei regi, dorind să îl adore pe salvatorul nou-născut. La vârsta de 12 ani, Horus a fost un dascăl prodigios, la 30 de ani a fost botezat de Anup şi apoi şi-a început activitatea publică. El umbla însoţit de 12 discipoli, săvârşind minuni, vindecând bolnavi şi mergând pe apă. Horus e cunoscut sub multe nume, cum ar fi Adevărul, Lumina, Fiul uns al lui Dumnezeu, bunul Pastor, Mielul lui Dumnezeu şi multe altele. După ce a fost trădat de Tifon, Horus a fost crucificat, îngropat pentru trei zile şi apoi a înviat”.
În schema lui Horus sunt apoi încadrate multe alte zeităţi, fiecare preluând unele din caracteristicile acestuia. Sunt descrişi pe scurt Attis din Frigia, Krisna din India, Dionisos din Grecia şi Mithra din Persia. Apoi sunt pur şi simplu enumeraţi alţi 40 de asemenea „mesia solari”, printre care şi un anumit „Xamolxis din Tracia”, sau „Învăţătorul divin al lui Platon” sau „Monarhul universal al sibilelor”. În final e prezentat „cel mai recent dintre ei”, Iisus Hristos, şi anume prin notarea aceloraşi trăsături care au fost evidenţiate şi în cazul personalităţii lui Horus.
Caracterul Iisus e privit ca „un hibrid literar şi astrologic”, „un plagiat al zeului solar egiptean Horus”. Şi alte istorisiri biblice, precum cele legate de potop sau de Moise, legiuitorul, sunt văzute la rândul lor a fi forme de plagiat. Biblia este „un hibrid astro-teologic şi literar, la fel ca şi aproape toate miturile religioase dinaintea ei”. Lipsa mărturiilor istorice despre Iisus Hristos îi conduc pe autorii filmului la concluzia că acesta nici nu ar fi existat. „Realitatea este ca Iisus era zeitatea solară a sectei gnostice creştine, şi, la fel ca toţi ceilalţi zei păgâni, era o figură mitică. Stăpânirea politica a încercat să îl istoricizeze pe Iisus, pentru a obţine mai uşor controlul social”, se afirmă în documentar. Această stare de fapt a început odată cu decretele lui Constantin cel Mare şi a continuat cu politica Vaticanului, până în ziua de astăzi.
Cât de reale sunt cele afirmate în documentar? Să le luăm pe rând şi vom observa că toate sunt nişte minciuni ordinare.
1) Sursele acestor informaţii sunt obscure şi nerelevante.
Dacă ne uităm la sursele informaţiilor prezentate în documentar, vom observa că acestea se bazează pe istoric obscuri, nerecunoscuţi în comunitatea ştiinţifică. Frapează faptul că în lista nu apare nici un istoric al religiilor consacrat (ca de exemplu marele nostru Mircea Eliade). Să fim serioşi: cine a auzit de Gerald Massey, Edward Carpenter, Thomas Doane, Manly P. Hall sau S. Acharya? Nici dracu’. Primii patru dintre ei au activat la finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Lucrările citate ale acestora au fost publicate în primele decenii ale secolului al XX-lea. Nu e de mirare că ele au ecou abia acum? Iar ultimul, S. Acharya, a scos în 1999 o carte senzaţională „The Christ Conspiracy” (1999), care are o credibilitate academică zero!
2) Descrierea personalităţii lui Horus se fundamentează pe textele lui Gerald Massey (1828-1907). Paralelismul propus de acesta între Horus şi Iisus este amendat chiar în populară enciclopedie Wikipedia. În articolul dedicat lui Massey se poate citi: „Opera sa, care schiţează comparaţii între religia iudeo-creştină şi cea egipteană, este desconsiderată pe scară largă în domeniul egiptologiei moderne şi nu este menţionată în Enciclopedia Oxford a Egiptului Antic sau în alte lucrări moderne de egiptologie.”
Totuşi, Massey nu a fost un egiptolog calificat şi opera să nu a fost niciodată recunoscută în domeniul egiptologiei, iar ideile sale au fost văzute ca teorii extremiste cărora le lipsea suportul critic. Massey a fost de asemenea teozof, teoriile lui susţinând de multe ori concepte şi idei teozofice. Iar teozofia e doctrina inventată de celebra Madame Blavatsky (citiţi mai multe aici Madame Blavatsky, mare ocultistă sau doar o spioană?), în care există un ghiveci de hinduism, buddhism şi spiritism conţinând toate temele subculturii, întotdeauna seducătoare pentru toţi cei care sunt gata să creadă orice, numai să fie contrariul a ceea ce li s-a spus la şcoală. Dacă mai spunem că Gerald Massey a fost şi francmason, cred că ne putem da seama de „credibilitatea” sa.
3) Principalele minciuni din documentarul „Zeitgeist: The Movie”:
a) Horus ar fi fost născut dintr-o virgină, ca şi Iisus. Afirmaţia e o prostie enormă. Legenda naşterii lui Horus e următoarea: Horus s-a născut din Isis care s-a autofecundat cu un falus de aur. Asta pentru ca Osiris (soţul ei, care de altfel îi era şi frate) fusese omorât de Seth şi nu i s-a mai putut găsi „instrumentul” printre cele 14 bucăţi în care fusese tăiat.
b) Horus ar fi fost botezat de către…”Anup Botezătorul”. E incredibil cât de departe se poate ajunge cu imaginaţia omenească. Nu există nicio sursă credibilă care să arate că ar fi existat vreun „Anup Botezătorul”.
c) Horus ar fi mers pe apă şi ar fi vindecat persoane. O altă minciună imensă. Într-adevăr, Horus a săvârşit unele minuni, dar nu a mers pe apă sau ar fi înviat morţii. Nici n-a scos demonii din oameni.
d) Horus ar fi avut 12 discipoli. Ce mai contează încă o minciună în plus, lângă atâtea altele? Nu există nicăieri nicio referinţă serioasă cum că Horus ar fi avut 12 discipoli.
e) Horus ar fi fost crucificat! Incredibil…asta e cea mai mare minciună din toate timpurile. Nu scrie absolut nicăieri acest lucru.
f) Horus ar fi înviat. Regizorul Peter Joseph face confuzie cu Osiris, căci el este singurul zeu egiptean care a înviat (dar ce mai contează încă o prostie în plus?). La o examinare mai atentă a poveştii învierii lui Osiris, cu cea a lui Iisus, vom observa că existe diferenţe majore. Osiris nu a înviat propriu-zis, ci a condus în regatul morţilor. Aşa cum scria teologul Roland de Vaux: „Ce înseamnă că Osiris a înviat? Pur şi simplu că, având ajutorul lui Isis, el a fost capabil să ducă o viaţă dincolo de mormânt, ca o replică perfectă a existenţei pe Pământ. Dar el nu va ajunge niciodată în rândul celor vii, ci va domni peste cei morţi. Acest zeu care a înviat este în realitate un zeu-mumie”. Nu, această mumie nu putea fi o sursă de inspiraţie pentru învierea lui Hristos. Este o mare greşeală de a echivala viziunea egipteană a vieţii după moarte cu doctrina biblică a învierii. Pentru a obţine imortalitatea, pentru egipteni trebuiau îndeplinite trei condiţii: (1) corpul mort trebuia să fie mumificat, (2) trupului trebuie să i se ofere zilnic pâine şi bere şi (3) puterile magice trebuie îngropate împreună cu el. Şi, în acest caz, nu corpul ar fi înviat din morţi, ci elementele personalităţii sale – Ba şi Ka – ar fi fost aduse la viaţă. Aşadar, orice încercare de comparaţie între învierea la egipteni şi învierea creştină este absurdă.
În loc de concluzie
Se vede aşadar că nu este vorba de împrumuturi, ci de proiecţii cu sens invers: aspura lui Horus sunt proiectate caracteristici preluate de la Iisus Hristos. Gerald Massey, ca şi regizorul Peter Joseph, îl lecturează pe Horus în cheie hristică, introducând în caracterul lui multe elemente de provenienţa biblică, pentru că ulterior să acuze creştinismul că l-ar fi plagiat pe Horus. Pe viitor, sper că voi reveni cu alte materiale care demonstrează cât de fals este mitul precum că creştinismul ar fi o copie a zeităţilor egiptene.