Pe 13 aprilie 1861, Jonathan Dillon, un imigrant irlandez și ceasornicar, a inscripţionat un mesaj ascuns în ceasul de buzunar al preşedintelui Abraham Lincoln. Angajat de către bijutierii G.M. Galt and Co în Washington, Dillon a reparat ceasul preşedintelui american chiar în ziua în care a început Războiul Civil din SUA. Mesajul a rămas ascuns până în 2009, când Organizaţia Smithsonian a deschis ceasul.
Inscripția lui Dillon e următoarea: „Primul foc a fost tras. Sclavia este moartă. Slavă Domnului că avem un președinte care cel puțin va încerca”. Dillon nu l-a întâlnit niciodată pe preşedintele american, iar Lincoln nu a văzut niciodată mesajul ascuns în orologiul lui.
În anii 1850, Lincoln a cumpărat ceasul de buzunar de aur de la George Chatterton, un bijutier din Springfield, Illinois. Lincoln nu a vrut niciodată să pară ostentativ, dar ceasul de aur a fost un semn al carierei sale prestigioase în drept. În 1958, strănepotul președintelui, Lincoln Isham, a donat ceasul organizaţiei Smithsonian.
Vă reamintesc că Lincoln a fost asasinat în 1865, în timp ce se afla la teatru. Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici cât și de public între cei mai mari președinți ai SUA.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











