Marele secret al reptilienilor: aceştia reprezintă hibrizii dintre un djinn malefic (creatură supranaturală de foc) şi om. Familiile Illuminati au un ADN superior de djinn şi, astfel, au puteri supranaturale!


reptilian 11Cred că aţi auzit zilele trecute de faptul că într-un oraş american au avut loc mari revolte de stradă, combătute cu severitate de poliţia locală. Citez un articol de pe realitatea.net de pe 18 august 2014:

Poliţia antirevoltă a lansat gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii duminică seara într-un cartier din oraşul Ferguson (centrul Statelor Unite), afectat de revolte după ce un poliţist a ucis un tânăr de culoare în urmă cu o săptămână. Michael Brown, în vârstă de 18 ani, a fost lovit de două gloanţe în cap şi patru în braţul drept, potrivit New York Times, citat de Mediafax. Decesul tânărului la 9 august a generat o săptămână de manifestaţii paşnice, revolte sporadice şi instaurarea unor restricţii de circulaţie sâmbătă şi duminică. Duminică seara (17 august), poliţiştii, echipaţi cu veste antiglonţ, cu măşti de gaze şi escortaţi de vehicule blindate, au început să disperseze manifestanţii, majoritatea tineri, cu aproape trei ore înainte de intrarea în vigoare a unor restricţii de circulaţie la miezul nopţii. Unii tineri arborau pancarte ce denunţau violenţele poliţiei, potrivit imaginilor televizate. Mulţi ridicau mâinile în aer în semn că se predau, în timp ce alţii provocau poliţiştii şi le trimiteau capsule de gaze lacrimogene. Poliţiştii s-au îndreptat către manifestanţi după ce câţiva dintre ei au lansat cocteiluri Molotov în direcţia lor, a anunţat KMOV-TV. Alte surse au anunţat focuri de armă.

Ei bine, am găsit pe YouTube un videoclip care îl prezintă pe şeful poliţiei din Ferguson într-o ipostază ciudată…. ochii i se mişcă ciudat de parcă ar fi reptilian. Bun… e foarte posibil ca autorul videoclipului să exagereze, dar mie mi s-a părut mai interesant comentariul ataşat videoclipului. Am să-l traduc aşa cum apare el:

Acum puteți înțelege de ce situația este atât de diabolică. Numai diavolii adevărați pot comite crime atât de oribile. Reptilienii sunt peste tot, la toate nivelurile societății, de sus până în jos; ei sunt infiltraţi printre noi și pun în aplicare planul lui Satana împotriva noastră. Ei manipulează cursul evenimentelor, cu răbdare şi meticulozitate şi împing în faţă agenda lor diabolică, denaturând adevărul și răspândind propaganda lor satanică.

O să vă spun care este adevărata natură a unui reptilian, deoarece există atât de multă dezinformare despre ei pe Internet. Cea mai mare parte a acestei dezinformări este răspândită chiar de către reptilieni și este transmisă oamenilor ignoranţi.

Un reptilian este un hibrid între un jinn malefic (djinn – o creatură supranaturală) şi om, având atât ADN uman cât şi ADN de jinn. Reptilienii rezultă din împerecherea unui jinn malefic bărbat și o femeie umană (în acest caz, djinnii se materializa doar în timpul actul se*ual), sau din împerecherea a doi reptilieni (mascul şi femelă) care au în ei şi ADN uman. Jinnii sunt creaţi din foc, faţă de oameni care sunt creaţi din pământ (materie). Însăşi Satana este un jinn.

Cu cât au un ADN de jinn mai mare, cu atât rasa e considerată a fi mai pură. De exemplu, familiile Illuminati îşi protejează linia lor genealogică, protejându-şi ADN-ul de jinn, întrucât au mai multe abilități moștenite de la jinni, cum ar fi telepatia, pentru a citi mintea oamenilor sau pentru a-și impune voința asupra altor persoane (inducerea unui idei, a unui sentiment fals etc). Aşadar, reptilianul nu este o singură persoană, ci un corp comun folosit de două entități.

Cu cât este mai mare ADN-ul de jinn într-o persoană, cu atât acea persoană va arăta mai normal, iar oamenii nu ar observa că există un reptilian lângă ei, şi asta pentru că entitatea jinn-ului are posesia 100% asupra corpului. În schimb, o persoană cu un ADN mai mic de jinn nu va putea controla corespunzător corpul, iar oamenii vor observa că acea persoană arată şi se comportă ciudat.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock